Actualitate
Haţegan penalty! CFR pierde două puncte la Iaşi după o lovitură de pedeapsă uşor acordată
Poli Iaşi a câştigat primul punct în play-off, după 1-1 cu CFR, iar FCSB rămâne cu 2 puncte în plus faţă de echipa lui Dan Petrescu.
Bătălia la titlu atinge cote maime în privinţa tensiunii. FCSB şi CFR au intrat într-o luptă la baionetă pentru primul loc şi orice meci poate deveni decisiv. În acest scenariu, fiecare dintre cele două încearcă să profite de greşelile celeilalte, iar CFR a început meciul de la Iaşi, cu gândul la punctele pierdute de FCSB, în jocul cu Viitorul şi posibilitatea de a egala echipa lui Dică în clasament. Clujenii au început însă meciul din Copou, presaţi de ieşeni către propriul careu.
CFR nu a putut stăpâni jocul în primele minute, iar Petrescu a avut noroc la bara lui Frăsinescu (5). Ambele echipe au avut apoi acelaşi duşman: terenul. A fost udat excesiv şi menţinerea echilibrului a fost problema numărul unu pentru jucători. Aşa s-a născut şi faza cea mai ciudată. Frăsinescu şi Boli s-au accidentat în alergare, la aceeaşi fază, fără să se atingă şi au cerut schimbarea (29). După ce ieşenii au ars energia din debut, clujenii au echilibrat jocul şi au reuşit să marcheze, după o fază marcă înregistrată Dan Petrescu. Corner bătut pe colţul lung, recentrare Omrani şi Ţucudean a egalat FCSB în clasament (36). Cristea a fost blocat apoi de Arlauskis (37) şi CFR conducea la pauză după o repriză cu puţine ocazii.