Actualitate

Bărbat din Ucraina, tâlhărit la Dej. A primit un pumn în față

Poliţişti dejeni au identificat un bărbat de 20 de ani din localitate după ce a comis o tâlhărie împotriva unui cetăţean ucrainean.

La data de 21 aprilie, poliţiştii dejeni au fost sesizaţi despre faptul că pe strada Macazului din municipiul Dej, un bărbat de cetăţenie ucraineană a fost victima unei tâlhării. Acestuia i s-a sustras un telefon mobil, autorul agresând victima prin lovire cu pumnul pentru a putea pleca de la faţa locului, spun polițiștii.

“În urma activităţilor desfăşurate de către poliţişti, a fost identificat autorul faptei în persoana unui bărbat de 20 de ani din municipiul Dej, faţă de care după expirarea reţineii de 24 de ore, la data de 22 aprilie, judecătorul pentru drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Dej, a dispus arestarea pentru o perioadă de 30 de zile. Bărbatul este cercetat pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie”, spun reprezentanții IPJ Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter