Actualitate

Două transplanturi de rinichi reuşite în Cluj

Doi bărbaţi, de 47 şi respectiv 48 de ani, au fost supuşi unor transplanturi de rinichi, la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) din Cluj-Napoca, după ce organele au fost recoltate de la o persoană din Târgu Mureş, aflată în moarte cerebrală.

Purtătorul de cuvânt al ICUTR, dr. Gheorghiţă Iacob, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că operaţiile au fost reuşite.

"Transplanturile au fost reuşite, dar va fi o perioadă mai dificilă; situaţia însă este bună. E vorba de doi bărbaţi, unul de 47 şi celălalt de 48 de ani. Erau pe lista de aşteptare cu insuficienţă renală cronică", a spus Gheorghiţă Iacob, potrivit Agerpres.

Joi, echipe de medici au prelevat ficatul, rinichii şi os-tendon de la un pacient de 43 de ani aflat în moarte cerebrală la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. Rinichii au fost duşi la Cluj, iar celelalte două organe recoltate, la două unităţi din Bucureşti.

Ultimele Stiri
abonare newsletter