Actualitate
În sfârșit se închide groapa de gunoi neconformă de la Pata Rât
A fost semnat ordinul de începere a lucrărilor de proiectare și execuție pentru consolidarea depozitului neconform de deșeuri de la Pata Rât, în vederea finalizării închiderii rampei.
Lucrările de consolidare a părții de sud-est a depozitul neconform de la Pata Rât se vor derula pe parcursul a maxim 12 luni, din care trei luni reprezintă perioada de proiectare, celelalte nouă luni fiind destinate executării lucrărilor propriu-zise de consolidare.
Lucrările aferente acestei investiții presupun, în principal, edificarea unui zid de sprijin la baza depozitului, prin consolidarea cu piloți. Totodată, va avea loc modificarea pantei taluzului și amenajarea unui drum tehnologic, capabil să suporte încărcările mari, date de utilajul greu de forare și de transportul materialelor de construcții. De asemenea, va avea loc decolmatarea pârâului Zăpodie și consolidarea malului stâng al acestuia, totalitatea acestor operațiuni având ca principal scop protejarea depozitului de deșeuri și împiedicarea poluării pârâului Zăpodie.
În concret, întreaga zonă afectată de alunecare, situată pe latura sudică a depozitului și pe o lungime de aproximativ 300 de metri pe latura estică, precum și zona stabilă în prezent de pe latura estică a depozitului vor fi consolidate prin execuția unui zid de sprijin din beton armat, cu o lungime totală de 700 de metri. Acesta va fi fundat pe două șiruri paralele și alternative din piloți forați la adâncimea de 10 cm, cu diametrul de 600 de mm. Înălțimea zidului va fi de 3.5 m, acesta fiind prevăzut cu o consolă în partea din amonte cu rol de suport al canalului pluvial. Canalul pluvial va fi săpat în stratul de pământ compactat sprijinit de consola zidului, urmând ca apa pluvială colectată de acesta să fie evacuată printr-un sistem ce va traversa zidul prin partea inferioară, printr-un tub de beton. De acolo, apa va fi deversată printr-o zonă consolidată, în râul Zăpodie.
De trei ani Consiliului Județean Cluj închide groapa de gunoi neconformă de la Pata Rât.
În iunie 2015, un comunicat al Consiliului Județean Cluj anunța închiderea şi ecologizarea depozitelor neconforme de deşeuri de la Pata Rât, Huedin, Turda şi Gherla cu Asocierea SC Nordconforest SA- SC Finara Consult SRL- SC Interdevelopment SRL, la valoarea de 27.267.933,79 lei fără TVA.
În ianuarie 2017, instituția condusă de Alin Tișe se lăuda că a emis autorizaţiile de construire în vederea executării lucrărilor de închidere acelor patru depozite la o valoare de 29.801.835,65 lei fără TVA, sumă din care 23.394.709,82 lei este destinată închiderii depozitului de la Pata Rât.
După două luni, închiderea Pata Rât a crescut cu 3,5 milioane lei.
În martie 2017, Alin Tișe anunța că încep lucrările de închidere a depozitelor neconforme de deșeuri Pata Rât, Gherla, Turda şi Huedin, valoarea totală a lucrărilor de închidere fiind de 33.297.933,79 lei. La acea data, Consiliului Judeţean a recunoscut că suma de peste 33,2 milioane de lei cuprinde şi suplimentările acordate firmei Nord Conforest, cea care se ocupă de închiderea rampei de gunoi.
Acest ultim comunicat, asumat și semnat de Alin Tişe a fost recunoaşterea publică a minciunii funcţionarilor publici din 2015. Comunicând o altă sumă este recunoaşterea publică că atunci, în urmă cu trei ani, au minţit că nu vor fi suplimentări la contractul atribuit firmei Nord Conforest pentru închiderea depozitelor de deşeuri de la Pata Rât, Gherla, Turda şi Huedin.
În iunie 2015, Asocierea SC Nord Conforest SA - SC Finara Consult SRL - SC Interdevelopment SRL a câştigat o licitaţie în valoare de 6 milioane de euro, bani proveniţi din fonduri europene, pentru închiderea şi ecologizarea rampei de gunoi de la Pata Rât, în total 18 hectare de teren.