Actualitate

ULTIMA ORĂ Protest faţă de posibila desfiinţare a locurilor de parcare de pe strada Observatorului

Aproximativ 30 de persoane care locuiesc în trei blocuri de pe strada Observatorului din Cluj-Napoca (nr. 9-13) au ieşit în stradă, luni seara în jurul orei 20.00, pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de “posibila reziliere a contractelor de parcare”. Oamenii, care au abonamente, s-au plâns şi de faptul că deja parchează pe unde apucă. Ei au depus şi o petiţie la primărie în acest sens.

“Protestăm faţă de posibila reziliere a contractelor de parcare. Oficial, nu ni s-a spus nimic. Ni se explică faptul că s-a hotărât în consiliu să se rezilieze de către Comisia de Sistematizare… dar deocamdată, oficial nu am primit nimic. Acum nu putem parca pentru că semnul a fost luat, nu mai există, parcările nu mai sunt trasate, iar în condiţiile acestea parcăm pe unde apucăm. Am făcut o petiţie comună, colectivă, pe alveola aceasta, în care am scris că zilnic suntem nevoiţi să încălcăm legea. Semnatarii sunt posesorii locurilor din prima alveolă.

Ni s-a spus că o posibilă variantă de rezolvare ar fi tot la Comisia de Sistematizare (...), oarecum o schimbare a sensurilor pe strada Meteor înspre Observatorului, să instituie un sens unic, nu am înţeles exact, prin care s-ar putea crea posibile locuri de parcare, la o distanţă considerabilă de aici. Aceea ar fi o variantă”, a spus Marius Bota, unul dintre clujenii nemulţumiţi.


“Am ieşit gândindu-ne că cineva ne vede totuşi şi ne aude, pentru că ne-am trezit dintr-o dată că pe strada Observatorului nu mai avem dreptul să ne parcăm maşinile în alveolele existente. Locuiesc aici de 32 de ani, de 20 de ani avem maşina în parcare. Noi am plătit, vrem să rămânem în parcările noastre”, a spus şi Maria Mateş.  

 Vă reamintim, la începutul lunii octombrie, viceprimarul Dan Tarcea a declarat că Primăria are în vedere desfiinţarea tuturor locurilor de parcare de pe strada Observatorului, după ce locuitorii din zonă nu s-au înghesuit să îşi facă abonamente. În locul acestora se vor face linii dedicate pentru autobuze şi biciclişti.

Ultimele Stiri
abonare newsletter