Actualitate

Peste 200 de vinuri de la aproximativ 50 de producători prezentate la prima ediție a festivalului de vin de la Cluj

În acest weekend s-a deschis oficial prima ediție transilvăneană a „RO-Wine - The International Wine Festival of Romania”, primul eveniment dedicat exclusiv vinurilor premium și superpremium.

Desfășurat în Parcul Central din Cluj-Napoca, în perioada 27-28 octombrie, prima ediție a festivalului dedicat vinului aduce peste 200 de vinuri de la aproximativ 50 de producători, vinurile reprezentative din portofoliul a șapte importatori de calibru, plus aproximativ 30 de etichete de top, rezervate zonei VIP care vor putea fi degustate.

Urmând modelul consacrat în cadrul celor trei ediții anterioare din București, accentul va cădea, și de această dată, pe interacțiunea directă dintre oaspeți și proprietarii de crame și podgorii, cei care pot spune în detaliu povestea fiecărui vin.


În zona VIP vor fi disponibile, așa cum se cuvine, etichete rare sau greu accesibile, de la vârfurile de gamă Foss Marai la vinurile Bruno Vespa sau etichete de top din România, Franța și Spania.

Sâmbătă, 27 octombrie, vizitatorii vor avea ocazia să participe la o degustare „în avanpremieră” de brânzeturi superpremium din portofoliul President, asociate cu vinurile cele mai potrivite, astfel încât să se pună reciproc în valoare. Tot sâmbătă, în premieră în România, se va organiza prima degustare verticală de Apogeum, Feteasca Neagră aclamată deseori drept cel mai bun vin obținut din acest soi-simbol al României.


Duminică, 28 octombrie, va avea loc lansarea oficială a celui de-al treilea volum al „The Wine Book of Romania”, ghidul anual al celor mai bune vinuri românești, al cărui autor, Marinela Vasilica Ardelean, este și gazda și co-organizatorul festivalului RO-Wine.

Ultimele Stiri
abonare newsletter