Actualitate

AU DISPĂRUT panourile cu mesaje anti-vaccinare din Cluj-Napoca

Panourile antivaccin, care au fost amplasate în două locații din Cluj-Napoca, miercuri, chiar în ziua în care Ministerul Sănătății a declarat epidemia de gripă, au dispărut.

Panourile cu mesaj antivaccinare care au stârnit nemulțumiri în rândul clujenilor au dispărut. Deputatul Emanuel Ungureanu a fost la fața locului și a observat lipsa acestora, deși doar în urmă cu câteva ore erau vizibile pentru toți cei care intrau în Cluj dinspre Bulevardul Muncii. Deputatul cere autorităților să ia măsuri.

„A dispărut mesajul antivaccinist plasat pe un panou din Cluj-Napoca! Acest mesaj inconștient a fost amplasat 48 de ore ilegal de către o firmă din Târnăveni. Am primit zeci de mesaje de amenințare de la cetățeni care sunt impotriva vaccinării pentru că am susținut consecvent medicina bazată de dovezi și principiul vaccinării care a salvat milioane de vieți. În calitate de deputat și vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților voi susține în această legislatură accelerarea procesului dezbaterii Legii Vaccinării care a fost blocată de foarte multe luni în mod inconștient de majoritatea parlamentară. Rog autoritățile locale din Cluj să intervină mai prompt în îndepărtarea acestor mesaje extrem de periculoase pentru sănătatea populației. Vaccinarea salvează vieți! Eu, copilul meu, familia mea în integralitate, este vaccinată cu vaccin antigripal. Fac un nou apel la Ministerul Sănătății să asigure stocurile necesare pentru toate tipurile de vaccin și să intensifice campaniile antivaccinare!”, a scris Ungureanu pe Facebook.


Deputatul nu a fost singurul nemulțumit de aceste panouri. Și persoane din lumea culturală clujeană și-au arătat dezacordul cu privire la acestea. Gabriel Bota, directorul artistic al Festivalului Internațional de Carte Transilvania i-a ironizat, tot printr-o postare pe Facebook, pe cei care cred că vaccinurile nu sunt bune.

„Oamenii de acest gen nu pot fi decât tâmpiți! Hai mai bine să-i lăsăm pe oameni să moară, să închidem spitalele, să nu mai credem deloc în știință! Să facem niște fierturi și să ne ducem copiii la șamani! Să devenim liberi în gândire și în prostie! Cineva chiar trebuie să-i oblige să dea repede panourile astea jos și să-i amendeze drastic pe cei care le-au pus! Ce naiba o fi cu lumea asta?!”, a scris Bota.


S-au scris articole în legătură cu panourile care au rolul de a dezinforma. Cei care au stat în spatele acestei acțiuni s-au arătat mulțumiți de reacția presei și doresc să continue cu campania împotriva vaccinării prin mișcarea pe care au numit-o „Cunoaște Riscurile”. Inițiatoarea mișcării ar fi activista Cristina Ganea.

„Ia uite, Cristina, ești vedetă! Cică doar tu ești în spatele mișcării Cunoaște Riscurile. Cică ești vinovată și pentru toate relele din țara asta. Nu mai e de vină Băsescu. Mulțumim, Cristina! Mulțumim și celorlalți care ne-au ajutat! Cunoaște Riscurie suntem NOI, Cunoaște Riscurile sunteți VOI care ne-ați susținut acțiunile. Vă așteptăm cu donații pentru a putea continua informarea pe tema vaccinării”, au scris oamenii din spatele mișcării pe pagina de Facebook „Cunoaște Riscurile”.


În urma imaginile care au apărut în spațiul public cu panouri publicitare, mulți clujeni au susținut demersul.

„Instinctul de turmă. Hai la vaccin că așa spune la știri... am trecut peste respectiva gripă cu o lună în urmă fără vaccin și încă trăiesc!”, a scris o clujeancă.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter