Actualitate

Jurnaliști americani: Pădurea Hoia, cea mai înfricoșătoare pădure din lume

O pădure învăluită în legende, aflată la mai puțin de cinci kilometri de centrul municipiului Cluj-Napoca, îi fascinează pe turiștii dornici de o plimbare, dar și de aventură. Publicații din Statele Unite al Americii și Regatul Unit au numit-o cea mai înfricoșătoare pădure din lume.

Aceasta se întinde pe nu mai puțin de 300 de hectare și a devenit un obiectiv turistic în anul 1968 atunci când localnicii au început să povestească despre fenomene paranormale.

Este aparent o pădure simplă cu stejari și goruni însă miturile și legendele țesute în jurul acestei păduri atrag anul mii și mii de turiști.


Pădurea este făcută celebră de mențiuni ale unor forme care ar fi apărut în această pădurea, forme care seamănă cu OZN-uri sau cu anumite forme neregulate de lumină sau copaci care au formă nefirească.

Pădurea s-a transformat dintr-o zonă verde de agrement într-un loc al misterului în urmă cu peste 60 de ani. Pionier în studiul fenomenelor paranormale din pădurea de stejari a fost biologul Alexandru Sift. În anii 1950, acesta a studiat fiecare colţ al pădurii.


„Locul este făcut celebru după anul 1968. Se spune că în iulie o persoană, un vizitator a observat patru figuri umanoide care se aflau la 250 - 300 de metri de liziera pădurii, dar ceea ce face cu adevărat locul special este o fotografie din august 1968 atunci când se pare că pe respectiva fotografie ar apărea un OZN, de-a lungul timpului. Legendele vechi de zeci de ani au fost transformate într-un scenariu de film care au sporit curiozitatea turiștilor”, spune Cristian Manolachi, istoric, citat de digi24.ro.

„Acest mit este similar cu acest mit al lui Dracula atrage mii de vizitatori hotărâți să descopere senzaționalul din această pădure”, adaugă Cristian Manolachi, istoric.


Iată ce spun turiștii:

„Am găsit-o pe internet, am citit descrieri pe pagini web și e foarte frumos aici, da.”


„Am citit că este o atracție turistică foarte frumoasă și ne-am gândit că ar fi frumos pentru toată lumea să facem o plimbare în pădure”.

Pădurea Hoia-Baciu a fost inclusă în diverse topuri ale celor mai înspăimântatoare locuri din lume, alături de alte zone cu fenomene asemănătoare, precum Deşertul Mojave şi Gloful Breeze din Statele Unite.

Etichete: turisti padurea hoia
Ultimele Stiri
abonare newsletter