Actualitate
Mașină lovită de tren în localitatea Gârbău
Traficul feroviar este blocat, joi, pe magistrala 300, între staţiile Gârbău şi Viştea, din judeţul Cluj, în urma unui accident. Un tren de persoane privat a lovit o maşină, iar în urma impactului două persoane au murit.
Potrivit Centrului Infotrafic, accidentul s-a produs, joi, pe magistrala 300, între staţiile Gârbău şi Viştea, din judeţul Cluj. Un tren InterRegio privat, care circula pe relaţia Cluj-Oradea, a lovit un autoturism în care se aflau două persoane.
„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe Magistrala 300, la kilometrul feroviar 513, între staţiile CF Gârbău şi Viştea, judeţul Cluj, a avut loc un accident feroviar, în care trenul privat IR 15039 care circula pe ruta Cluj Napoca - Oradea a lovit un autoturism care nu i-a acordat prioritate la trecere la nivel cu calea ferată. În urma impactului, cele două persoane care se aflau în autoturism au decedat”, au anunţat reprezentanţii Poliţiei.
Potrivit acestora, circulaţia feroviară este blocată total până la finalizarea cercetărilor de la faţa locului.