Actualitate

Cum a călcat Tişe legea în picioare. A emis acte nelegale, şi-a impus oameni fără experienţă în posturi cheie şi a urmărit destabilizarea Aeroportului

La începutul lunii iunie, judecătorii clujeni au anulat hotărârea Consiliului Judeţean prin care a fost schimbată componenţa Consiliului de Administraţie de la Aeroport. Magistraţii au arătat în motivarea deciziei că prin numirea lui Daniel Persu, Dianei Rădulescu şi a lui Valentin Grigoriu (doi dintre ei fără nicio experienţă în domeniul aviatic), Consiliul Judeţean a emis acte nelegale care afectează siguranţa traficului aerian şi care duc la destabilizarea Aeroportului.

Alin Tise si Valentin Grigoriu Alin Tise si Valentin Grigoriu

La începutul anului, preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, a încercat de două ori să schimbe componenţa Consiliului de Administraţie (CA) de la Aeroportul Internaţional Cluj.

Tişe a dorit să îi revoce pe Irimie Popa (PSD), Konnert Agnes (UDMR) și Viorel Federiga (PNL) „datorită încălcării obligațiilor contractuale”. Prima dată a eşuat.


La a doua încercare, Tişe a renunţat la revocarea celor trei, dar a decis ca acestora să li se alăture încă trei persoane: Daniel Persu (comandor în rezervă, fost pilot militar la Câmpia Turzii și a condus până în 2015 Unitatea Specială de Aviație a MAI de la Cluj-Napoca), Diana Angelica Rădulescu (avocat în Baroul Bucureşti care a oferit, printre altele, consultanță firmei Rosal, companie care se ocupă de jumătate din salubrizarea Clujului) și Valentin Grigoriu (fost director al Aeroportului Băneasa cu afaceri controversate cu legături care ajung până la Dan Voiculescu sau Elena Udrea).

După numirea celor trei prin faimoasa Hotărâre de Consiliu Judeţean 33/2019, conducerea Aeroportului Internaţional Cluj s-a plâns constant că aceştia blochează dezvoltarea instituţiei.


Ulterior, directorii din cadrul Aeroportului Internaţional Cluj au dat în judecată Consiliul Judeţean şi pe cei trei membri ai CA-ului numiţi de Alin Tişe şi au câştigat. Tribunalul Cluj a decis atât suspendarea efectelor executorii ale acestei hotărâri, cât şi anularea ei. Decizia instanţei nu e definitivă, ea putând fi atacată cu recurs.

Motivarea instanţei: acte nelegale, oameni fără experienţă, destabilizarea Aeroportului

În apărare, Consiliul Judeţean a încercat să demonstreze că directorii Aeroportului nu au nicio calitate procesuală şi niciun interes în a promova acţiunea în justiţie, motivând că prin hotărârea adoptată aceştia nu au fost lezaţi.


“Interesul şi calitatea procesuală activă a reclamantului Aeroportul Internaţional Avram Iancu nu pot fi puse în discuţie. Acestea rezultă din necesitatea de asigurare a desfăşurării activităţilor aeroportuare în condiţii de legalitate (...) În calitate de directori, reclamanţii mai au şi interesul asigurării legalităţii activităţii Aeroportului Internaţional Cluj. Exercitarea atribuţiilor directorilor este în strânsă legătură cu legalitatea numirii Consiliului de Administraţie. Nelegalitatea numirii Consiliului de Administraţie se repercutează direct în exercitarea atribuţiilor de serviciu ale directorilor, mai ales în condiţiile în care s-a invocat lipsa de specializare a administratorilor provizorii şi lipsa participării la procedura de selecţie”, se arată în motivarea instanţei.

Referitor la componenţa Consiliului de Administraţie, judecătorii au apreciat că “au redevenit aplicabile prevederile anterioare ale ultimei hotărâri a Consiliului Judeţean Cluj care prelungeşte mandatul administratorilor provizorii până la finalizarea procedurilor de selecţie în vederea numirii membrilor definitivi”.


“Procedura de selecţie s-a finalizat, iar membrii noului Consiliul de Administraţie au fost numiţi în mod formal, dar efectele hotărârilor de numire sunt suspendate pentru că au fost atacate de prefect în contencios administrativ. Cum mandatele membrilor provizorii au fost prelungite până la finalizarea procedurii de selecţie şi numirea noului consiliu, reţinând că hotărârile de desemnare a membrilor definitivi nu-şi pot produce efectele datorită suspendării, rezultă că sunt active în continuare mandatele membrilor provizorii (Popa Irimie, Pop Ioan, Konnert Agnes, Federiga Viorel, Mircea Avram). Astfel, Consiliul Judeţean Cluj a adoptat hotărârea atacată, hotărârea nr. 33/februarie 2019 prin care a constatat încetarea mandatului lui Pop Ion, ca urmare a faptului că Ministerul Finanţelor şi-a desemnat un nou reprezentant în persoana doamnei Petre Alina Mirela şi a constatat încetarea mandatului lui Mircea Avram ca urmare a demisiei. În loc să numească două persoane ca administratori provizorii în locul celor cărora le-a încetat mandatul, Consiliul Judeţean a numit 4 persoane tot în mod provizoriu. I-a păstrat pe administratorii provizorii anteriori (Konnert Agnes, Popa Irimie şi Federiga Viorel) şi în locul membrilor Pop Ioan şi Mircea Avram au fost numiţi Petre Alina Mirela, Grigoriu Valentin, Persu Daniel şi Rădulescu Diana Angelica”, arată judecătorii.

Tişe a trecut peste comisiile de specialitate din CJ Cluj

Dintre motivele de nelegalitate invocate, instanţa reţine ca fiind întemeiate pe cele referitoare la lipsa rapoartelor comisiilor de specialitate competente, cele referitoare la procedura de desemnare şi modificarea numărului administratorilor provizorii şi la mandatele acestora, cele referitoare la nemotivarea actului administrativ (...).


“Hotărârea a fost emisă fără raportul comisiilor de specialitate competente (...) Se reţine că trebuia în mod obligatoriu să existe consultarea comisiilor de specialitate pentru ca hotărârea de consiliu să fie legală. Comisia pentru patrimoniu (comisia nr. 4 – Dorel Secară PNL, Nati Ariton PSD, Enyedi Tamas UMDR, Andro Marinel PNL şi Pop Petre PSD n.red.) are în competenţă următoarele domenii de activitate (...) organizarea şi funcţionarea instituţiilor, serviciilor, regiilor şi societăţilor de interes judeţean, exercitarea drepturilor şi obligaţiilor corespunzătoare participaţiilor deţinute la societăţi sau regii (...) În concluzie, pentru ca hotărârea să fie legal emisă, pe lângă existenţa raportului compartimentului de resort din cadrul Consiliului Judeţean, trebuie îndeplinite două condiţii cumulative, respectiv să existe raportul comisiei de specialitate, iar comisia de specialitate care formulează raportul să aibă competenţă în domeniul de activitate vizat de proiectul de hotărâre. În speţă, chiar dacă proiectul de hotărâre conţine un raport al comisiei compartimentului de resort din cadrul Consiliului Judeţean, nu a fost însoţit de raportul comisiilor de specialitate competente (comisia nr. 2 şi comisia nr. 4), ci doar de avizul favorabil al Comisiei Juridice (comisia nr. 1). În consecinţă, sub acest aspect, HCJ 33/2019 este nelegală”, se mai arată în motivare.

CJ Cluj, în culpă?

În instanţă, Consiliul Judeţean a invocat împrejurarea că au fost consultate comisiile nr. 1, 2 şi 4 însă nu s-a reuşit întrunirea cvorumului şi finalizarea procedurii.

Instanţa nu consideră motivul invocat ca fiind pertinent, nefiind relevantă împrejurarea cvorumului sau a altor cauze care au dus la lipsa rapoartelor. Cert este că rapoartele nu există şi nu au însoţit la dezbatere proiectul de hotărâre. Existenţa rapoartelor era necesară (...). Chestiunea neparticipării consilierilor la lucrărilor comisiilor este o chestiune internă şi are legătură mai degrabă cu răspunderea consilierilor, aspect care nu interesează cauza. Oricum, Consiliul Judeţean nu se poate opune terţilor o apărare în sensul că nu reuşeşte să asigure funcţionarea propriilor comisii, invocând propria culpă în apărare”, mai arată Tribunalul Cluj.

Instanţa consideră că procedura de desemnare a administratorilor conform ordonanţei este obligatorie.

Având în vedere că procedura de desemnare a administratorilor definitivi este suspendată, rezultă faptul că mandatele actualilor administratori provizorii ai regiei sunt valabile (...) Prin urmare, componenţa Consiliului de Administraţie trebuie să rămână neschimbată până la numirea administratorilor definitivi.

Pentru Tişe, a fi avocat sau pilot e totuna cu administrarea de afaceri aeroportuare

În instanţă conducerea Aeroportului a arătat că legea prevede că autoritatea tutelară numeşte persoane cu experienţă în administrarea sau managementul unor regii autonome sau societăţi.

“S-a dovedit că nu toţi noii administratori provizorii numiţi au experienţa cerută de lege. Rădulescu Diana Angelica este avocat (...) Persu Daniel a fost pilot militar şi s-a aflat la comanda unor unităţi speciale de aviaţie. În privinţa acestuia nu se poate reţine o experienţă de 5 ani în activitatea de administrare a unor societăţi sau regii. Este cel puţin discutabilă şi experienţa acestuia în domeniul de activitate al regiei autonome. Activitatea sa de până acum a fost desfăşurată în aviaţie, în calitate de pilot militar şi nu în administrarea de afaceri aeroportuare, acesta fiind un domeniu de activitate conex aviaţiei, totalmente diferit. Valentin Grigoriu a fost administrator al mai multor societăţi comerciale şi director al Aeroportului Internaţional Bucureşti-Băneasa. Dintre aceştia, doar pârâtul Grigoriu Valentin ar întruni condiţiile cu privire la experienţa în administrarea sau managementul unor regii autonome. Prin urmare, desemnarea administratorilor provizorii este nelegală şi sub acest aspect”, au remarcat judecătorii.

“Hotărârea este nemotivată sub aspectul creşterii numărului de mandate şi sub aspectul criteriilor de desemnare a administratorilor. Consiliul Judeţean nu a indicat în mod expres în baza cărui text de lege a numit noul Consiliu de Administraţie şi în baza cărei proceduri. A revenit la hotărârile anterioare care prevedeau 5 mandate, dar a numit un Consiliu de Administraţie cu 7 mandate fără să explice mecanismul prin care a crescut numărul de mandate provizorii şi fără să explice criteriile de desemnare a administratorilor provizorii. (...) Nu s-a explicat în niciun fel care au fost considerentele pentru care autoritatea tutelară i-a desemnat pe pârâţii Rădulescu Diana Angelica, Grigoriu Valentin şi Persu Daniel ca administratori provizorii, respectiv nu s-a explicat de ce autoritatea tutelară a ales aceşti membri în Consiliul de Administraţie în condiţiile în care doi dintre ei nu au nicio experienţă managerială în regii sau societăţi comerciale”, se mai arată în motivarea judecătorilor.

Tişe a exclus un candidat cu experienţă din Consiliul de Administraţie de la Aeroport

Acestui proces i s-a alăturat şi Alexandru Anghel, fostul director al Aeroportului din Iaşi, care a trecut de procesul de selecţie organizat de Consiliul Judeţean pentru ocuparea unui loc în Consiliul de Administraţie de la Aeroport.

Instanţa susţine că Alin Tişe i-a încălcat acestuia drepturile prin faptul că nu a fost numit în CA-ul de la Aeroport.

“În ceea ce priveşte nerespectarea dreptului de preemţiune al reclamantului Anghel, instanţa reţine, de asemenea, că sunt întemeiate criticile formulate. Punctul de vedere al reclamantului Anghel este în sensul că ar fi trebuit să fie numit prin hotărârea atacată într-un mandat de administrator provizoriu, având în vedere că a participat la procedura de selecţie şi a fost nominalizat pe lista scurtă de specialistul în resurse umane (...) în condiţiile în cre rezultatul procedurii de selecţie nu a fost contestat. Instanţa nu va considera că reclamantul Anghel are un drept de preemţiune la numirea administratorilor provizorii, va observa doar că reclamantul are cel puţin o vocaţie la desemnarea sa în mod provizoriu în Consiliul de Administraţie (...) Dar, va considera că reclamantului Anghel i-au fost încălcate drepturile în procedura de desemnare a administratorilor provizorii, atâta timp cât acesta  formulat o cerere de luare în considerare a candidaturii sale, iar Consiliul Judeţean Cluj a adoptat HCJ 33/2019 fără să soluţioneze în prealabil cererea reclamantului”, arată magistraţii.

Pagube iminente pentru Aeroport

Judecătorii clujeni mai consideră că schimbările de componenţă în Consiliul de Administraţie de la Aeroport pot duce la destabilizarea activităţii şi pot pune probleme serioase în ceea ce priveşte traficul aerian.

“Pentru suspendarea executării unui act administrativ este necesar a fi întrunite alte două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube. Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului a rezultat din aspectele de nelegalitate invocate de către reclamanţi. Prin urmare, este îndeplinită condiţia cazului bine justificat. Referitor la paguba iminentă, această condiţie este îndeplinită cu referire la perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unui autorităţi publice sau a unui serviciu public. În legătură cu această condiţie, instanţa remarcă împrejurarea că se pune problema asigurării siguranţei traficului aerian şi a funcţionării constante a Aeroportului, aspecte care sunt incerte în condiţiile existenţei unui nou Consiliu de Administraţie provizoriu, numit fără respectarea principiului specializării. Fluctuaţiile din componenţa Consiliului de Administraţie pot conduce la destabilizarea activităţii Aeroportului, finalitate prejudiciabilă pentru personalul actual, pentru companiile aeriene şi pentru operatorii economici, dar şi pentru pasageri”, încheie judecătorii.

Ultimele Stiri
abonare newsletter