Actualitate

Ce înseamnă sărbătoarea zilei de 23 august pentru români

23 august este o zi de referință în istorie, sărbătorită drept ”Zi Națională” în comunism, pe care românii și regimul o sărbătoreau cu mult fast.

Momentul 23 August 1944, care a dat prilejul acestei sărbăători, a devenit graniţa în timp între două momente istorice. Încheierea celui de-al Doilea Războu Mondial și începutul sovietizării României. De aceea, liderii comunişti au sărbătorit naţional acest moment.

22 August 1944, ora 22:30, prin Proclamaţia către ţară, regele Mihai anunţa "ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite". Hotărârea a scurtat cu şase luni cel de-al Doilea Război Mondial.


Cel care a jucat rolul primordial în ziua de 23 august 1944 a fost Regele Mihai, care l-a arestat pe mareșalul Ion Antonescu și a decis să se alăturare Coaliţiei Naţiunilor Unite. Astfel că, timp de 40 de ani, până la prăbuşirea regimului comunist, pe 23 august s-a sărbătorit Ziua Naţională a României.

Momentul Ziua de 23 august a rămăs în mintea românilor drept cea mai importantă sărbătoare comunistă, motiv pentru care se organizau activităţi în „cinstea" lui Nicolae Ceauşescu, de ”Ziua Națională a României”.


Parade fastuoase, materiale de propagandă, demonstraţii ale oamenilor muncii, cântece pioniereşti, marşuri militare sau spectacole omagiale erau doar câteva dintre manifestările organizate în "Epoca de Aur" pentru a celebra ziua de 23 august. Pregătite cu câteva luni înainte, activităţile dedicate zilei în care România a întors armele împotriva Germaniei naziste şi s-a alăturat Coaliţiei Naţiunilor Unite s-au transformat într-un omagiu adus conducătorului mult iubit, Nicolae Ceauşescu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter