Actualitate

O călătorie prin lumea Crăciunului la Liceul Teoretic „Lucian Blaga”. Elevi din Europa au venit să ia parte la eveniment

Zile de sărbătoare la Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca. Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, elevii liceului au organizat a XX-a ediție a "Crăciunului Multicultural", activitate emblematică pentru ei.

Deși Liceul Teoretic „Lucian Blaga” organizează Crăciunului Multicultural de ani de zile, anul acesta este cu totul special. Peste 20 de elevi și profesori din Belgia și Germania au trecut pragul liceului și au participat la organizarea ediției cu numărul XX.

Elevii au avut ajutorul invitaților din Belgia și Germania, ceea ce a făcut diferită această ediție de cele anterioare. Elevii străini au participat la atelierul de make-up, astfel, practic, ei au pregătit actorii acestei sărbători. Monica-Laura Ungurean, directorul Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, a destăinuit secretele acestei ediții.


„Crăciunului Multicultural este un eveniment emblemă al Liceul Teoretic „Lucian Blaga” pentru că suntem la a XX-a ediție, practic noi am inventat această sărbătoare. În urma preocupării noastre pentru sărbătorirea Europei și a tradiției ei, anul acesta am câștigat un proiect european. Astăzi avem marea bucurie să îi avem oaspeți pe partenerii noștrii de proiect, germanii și belgienii care ne vor fi alături în călătoria noastră prin lumea Crăciunului”, spune Monica-Laura Ungurean, directorul Liceul Teoretic „Lucian Blaga”.

Luca Popa, președintele Consiliului Elevilor al Liceul Teoretic „Lucian Blaga” spune că invitații din Belgia și Germania s-au integrat foarte bine.


„Toate clasele din acest liceu (exceptând clasele de a XII-a și cele din ciclul gimnazial) participă la acest eveniment reprezentând câte o țară. Aceștia prezintă portul popular al țării, mâncare și o piesă. Invitații s-au integrat foarte bine, noi încercăm să îi integrăm și mai bine. Am încercat să comunicăm cât mai mult cu ei”, relatează Luca Popa.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter