Actualitate
Victimele Revoluției de la Cluj, comemorate la 30 de ani de la jertfa lor: „Eroii au fost uitați!”
Zeci de clujeni au participat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la marșul organizat în memoria celor care și-au vărsat sângele pe străzile Clujului în urmă cu trei decenii.
Marșul a început în zona fostului Hotel Astoria, unde participanții s-au rugat și au depus coroane în locul în care trei clujeni au fost împușcați mortal în data de 21 decembrie 1989. Apoi, clujenii au pornit pe jos spre Piața Unirii, unde a avut loc o ceremonie militară şi religioasă de comemorare a Revoluţiei, la monumentul Stâlpi Împuşcaţi. S-au depus coroane, s-au aprins candele, iar tinerii au înfășurat steaguri tricolore în jurul stâlpilor, în timp ce câțiva membri ai galeriei „U” au afișat bannere anticomuniste.
„După 30 de ani, situaţia nu este corespunzătoare, sunt foarte multe derapaje. Eroii au fost uitaţi, noi, cei care am contribuit la victoria Revoluţiei, pe lângă eroii noştri, am fost şi noi uitaţi. Instituţiile statului ar trebui să acorde o mai mare atenţie urmaşilor eroilor martiri, a răniţilor”, a declarat preşedintele Asociaţiei pentru Adevărul Revoluţiei, Aurel Coltor.
27 de eroi au pierit uciși de gloanțe în timpul Revoluției de la Cluj: 14 în Piața Unirii, 9 la Fabrica de Bere, 3 la Hotel Astoria și unul în Piața Mărăști
Slujba de pomenire a fost oficiată de Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, ÎPS Andrei Andreicuţ. Ulterior, noul prefect Mircea Abrudean a citit mesajul premierului Ludovic Orban, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, respectiv președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, numărându-se printre cei care au luat cuvântul. La ceremonia solemnă au mai fost prezenți, printre alții, și viceprimarii Oláh Emese, respectiv Dan Tarcea.
După ce au fost depuse coroane de flori din partea autorităţilor locale şi judeţene şi a celor cinci asociaţii de revoluţionari din Cluj-Napoca, ceremonia s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare. Ironie amară: militarii au dat onorul exact în același loc în care, în urmă cu trei decenii, soldații conduși de Carp Dando au deschis focul asupra martirilor. Participanții au continuat comerorarea în Cimitrul Eroilor, unde s-a ținut o altă slujbă religioasă.
„Dragi eroi ai neamului românesc, jertfa voastră nu a fost în zadar. Ați deschis drumul spre libertate și democrație pentru poporul român. În data de 21 decembrie 1989, în orașul nostru, oameni nevinovați au plătit cu viața idealul libertății. Alături de eroii Revoluției Române din țară, cu pieptul gol în fața dictaturii, cu speranța unui viitor diferit pentru copiii lor au reușit să schimbe, pentru totdeauna, istoria României. Jertfa lor nu a fost în zadar! Este datoria și responsabilitatea noastră să ținem minte lecțiile eroilor noștri, să ducem mai departe idealurile celor care s-au jertfit pentru români, să dezvoltăm comunități unite și prospere, în care nimeni nu este lăsat în urmă.” – Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca