Actualitate

Sătenii din două comune clujene vor avea apă potabilă. Tișe: „Momentul este simbolic”

Primul contract de lucrări din județul Cluj, aferent Proiectului regional de apă în valoare de 355,6 milioane de euro, a fost semnat.

Joi, în prezența președintelui și a vicepreședintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe și Marius Mînzat, a primarilor comunelor clujene Mica și Unguraș, Zelencz Roland Tiberiu și Mureșan Ildiko, respectiv a conducerii Companiei de Apă Someș SA, a avut loc „ceremonia publică de semnare” a primului din cele 15 contracte de lucrări în infrastructura de apă ce vor fi implementate în județul Cluj, în cadrul proiectului european în valoare de 355,6 milioane de euro.

În baza contractului semnat, în valoare totală de 33.915.973,87 lei (fără TVA), vor fi executate lucrări de extindere și reabilitare a rețelelor de apă din opt localități componente ale sub-sistemului de alimentare cu apă Dej: Mica, Dâmbu Mare, Sânmărghita, Mănăstirea, Nireș, Unguraș, Batin și Valea Ungurașului.


În ceea ce privește satul Valea Luncii, din comuna Mica, care nu a putut fi cuprins în master-planul aferent proiectului regional, Consiliul Județean Cluj va aloca în perioada următoare, din bugetul propriu, fondurile necesare pentru extinderea rețelei de apă, promit reprezentanții forului județean.

„Momentul este unul simbolic, semnificând debutul propriu-zis în județul Cluj al acestui mega-proiect, cel mai mare din țară în domeniu. În scurt timp, locuitorii acestor două comune vor avea acces la o apă potabilă de cea mai bună calitate. Totodată, în următorii ani, nu mai puțin de 76 de localități clujene vor avea parte de investiții în cadrul proiectului, cu beneficiile de rigoare”, a precizat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.


Lucrările ce vor fi executate în cele cinci sate ale comunei Mica constau în extinderea rețelei de apă pe aproximativ 57,5 de km și în edificarea a trei stații de pompare și trei gospodării de apă. Mai departe, în cele trei sate ale comunei Unguraș va avea loc extinderea rețelelor de apă la aproape 26 de km și vor fi realizate o stație de pompare și o gospodărie de apă, complet noi. Totodată, vor fi reabilitate trei gospodării de apă formate din rezervoare cu capacitatea de până la 130 mc, împreună cu stațiile de clorinare aferente.

„Modernizarea și extinderea rețelelor de apă de pe teritoriul celor două comune clujene reprezintă, totodată, prima investiție din fonduri europene realizată de Compania de Apă Someș în zona rurală, precedentele linii de finanțare comunitare vizând, prioritar, zona urbană. (...) Lucrările vor începe în maxim 30 de zile, după organizarea șantierului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor”, mai transmite Consiliul Județean Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter