Actualitate

Ce ar însemna pentru Cluj obținerea titlului de Capitală Europeană a Inovării

Pe lângă premiul de 1 milion de euro, câștigarea titlului de Capitală Europeană a Inovării ar aduce mai multe avantaje pentru Cluj și clujeni.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat că, dincolo de câștigul financiar pe care titlul de Capitală Europeană a Inovării l-ar aduce orașului, acesta ar aduce și locuri de muncă bine plătite, care au potențialul să țină tinerii în țară, dar și la o creștere a calității vieții tuturor clujenilor. 

"Dincolo de partea financiară, câștigi un milion de euro, care pot fi folosiți pentru dezvoltarea ecosistemului local, acest titlu înseamnă locuri de muncă și, cel mai important, menținerea acasă a tinerilor, a talentelor, care este de fapt cea mai mare provocare pentru noi. Să îi ținem acasă, să îi aducem înapoi pe cei care au plecat și să avem grijă de părinții, de părinții noștri și să avem mai multe locuri de muncă bine plătite în orașul nostru, pentru că atunci toată lumea o duce mai bine", a afirmat Emil Boc la un post local de radio.


Edilul Clujului a anunţat joi, 5 martie, că oraşul va aplica, în acest an, în cadrul competiţiei „Capitala Europeană a Inovării” care, în 2019, a fost câştigată de oraşul francez Nantes. Emil Boc a arătat că nicio țară din Europa de Est nu a mai câștigat acest titlu până acum, iar Clujul are șanse să devină primul.

"Asta presupune, în primul rând, depunerea candidaturii și să intri într-o competiție cu foarte multe orașe din Uniunea Europeană. Niciun oraș dincolo de Viena, din fosta Europă comunistă, nu a câștigat acest titlu până acuma, dar sperăm că acest oraș al nostru, minunat, cu talente, resurse, cu colaborare și cu punerea tuturor avantajelor competitive într-o singură direcție, vom putea fi, într-o zi, Capitală Europeană a Inovării", a adăugat Boc.


Decizia de a aplica a fost luată după ce comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, Mariya Gabriel, a dat startul acestei competiţii cu ocazia participării la conferinţa „StartUpCity Cluj-Napoca”, săptămâna trecută.

"Prezența comisarului european Mariya Gabriel la Cluj a avut două semnificații. În primul rând, de a consolida statutul Clujului ca un puternic centru de inovare, de IT, de cercetare, de oraș al startup-urilor. Prin startup înțelegem afaceri noi, locuri de muncă noi care se creează. În al doilea rând, posibilitatea de a aduce fonduri europene pentru dezvoltarea componentei de startup, inovare, inteligență artificială, prin colaborarea cu ceea ce înseamnă mediu de business din domeniul inovării și IT și administrația publică locală și societăți, organizații non-guvernametale. Pe scurt, atunci când vine un comisar în orașul tău înseamnă că vine cu o credibilitate pentru oraș, înseamnă investiții mai multe, locuri de muncă mai bine plătite, înseamnă un oraș care va avea viitor pentru ceea ce înseamnă avantajul competitiv care înseamnă partea aceasta de dezvoltare, inovare, IT, arte creative, un domeniu în care Clujul excelează și sperăm ca într-o zi, să fie Capitală Europeană a Inovării acest oraș", a mai arătat primarul Clujului.


În competiţia pentru Capitală Europeană a Inovării se pot înscrie oraşe europene care au peste 100.000 de locuitori. Candidaturile pot fi depuse până în data de 23 iunie. Câştigătorul competiţiei va primi titlul de „Capitală Europeană a Inovării – 2020”, dar şi un premiu în valoare de un milion de euro. Oraşele selecţionate în finală vor primi, de asemenea, câte un premiu în valoare de 100.000 de euro.

Ultimele Stiri
abonare newsletter