Actualitate

Bugetul Spitalului de Boli Infecțioase Cluj va fi suplimentat cu 2 mil. lei

Consiliul Județean Cluj va aloca încă 2 milioane de lei Spitalului de Boli Infecțioase, bani cu care vor fi achiziționate mai multe kituri de testare pentru coronavirus.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat că a convocat o ședință extraordinară vineri, iar unul dintre punctele care se vor afla pe ordinea de zi se referă la suplimentarea bugetului Spitalului de Boli Infecțioase cu încă 2 milioane de lei.

"Vineri am convocat  o ședință extraordinară a consiliului județean, unde vom suplimenta alocările financiare pentru Spitalul de Boli Infecțioase. Spitalul a cerut aproximativ 7 milioane de lei suplimentar pentru a se cumpăra kiturile de testare, pentru a putea fi realizate la un număr mai mare de persoane și într-un timp mult mai scurt. De asemenea, sunt fonduri pentru dotatrea cu aparatură suplimentară necesară pentru ambulatoriile de acolo. În mod normal aparatura care există în prezent ajunge, dar vrem să fim pregătiți dacă crește numărul de solicitanți și atunci avem nevoie de această suplimentare. Spitalul este o unitate regională, aici ajung și pacienții din județele învecinate și tot aici se analizează probele recoltate din județele învecinate", a anunțat Alin Tișe, la un post de radio.


Proiectul de hotărâre urmează a fi supus spre aprobare forului administrativ județean în cadrul ședinței extraordinare ce va avea loc vineri, 20 martie 2020.

Până la ședința care va avea loc vineri, Consiliul Județean Cluj va continua să analizeze, împreună cu Spitalul de Boli Infecțioase, necesarul de echipamente și dotări specifice menite să contribuie la combaterea coronavirusului. În situația identificării și a altor eventuale cheltuieli necesare, sumele suplimentare se vor adăuga celor două milioane de lei deja propuși a fi alocați.


Președintele Consiliului Județean Cluj a reafirmat, în acest context, decizia de a convoca în ședință forul administrativ județean ori de câte ori situația va impune adoptarea de măsuri urgente, pe parcursul actualei situații de criză.

Potrivit datelor publicate de Instituția Prefectului Cluj, la nivelul Spitalului de Boli Infecțioase, unde se desfășoară în acest moment toată procedură de testare pentru întreaga regiune, capacitatea maximă de testare este în continuare de 70 de probe/zi, în condițiile în care sute de probe așteaptă să intre în testare din toată Transilvania.


"Am identificat mai multe aparate care pot prelua testarea, ele sunt în proces de validare. Sunt proceduri foarte stricte privind optimizarea lor, urmând ca în cel mai scurt timp să fie operaționale și să poată crește numărul de testare până la peste 500 de probe pe zi. Așteptăm kiturile pentru aparate, pentru că sunt diferite în funcție de modelul fiecăruia. La Spitalul Clinic de Boli Infecțioase urmează să ajungă încă 1.500 de kituri de testare pentru aparatul pe care îl au în dotare", a decalarat Mircea Abrudean, prefectul Clujului.

Capacitatea de terapie intensivă de la nivelul județului Cluj este de 200 de paturi ATI și 100 de ventilatoare. Au fost comandate de către Spitalul Clinic Județean de Urgență încă 21 de paturi ATI, complet dotate, inclusiv cu unități de ventilare. De asemenea, au fost montate 5 corturi de triaj la intrarea în Unitatea de Primire Urgențe, la Spitalul Clujana, la Institutul de Oncologie, la Spitalul Clinic de Copii și la Spitalul de Pneumoftiziologie, cu scopul de a tria pacienții  și de a-i dirija  către alte unități spitalicești inferioare, pentru a nu congestiona inutil activitatea acestora.


Până astăzi, 17 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 184 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), dintre care patru sunt pacienți din județul Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter