Actualitate

Sute de amenzi la Cluj pentru nerespectarea Ordonanţelor Militare

Peste 320 de polițiști, jandarmi, poliţişti locali şi militari au acționat la data de 8 aprilie 2020, pe raza județului Cluj, pentru impunerea normelor legale instituite pe perioada stării de urgență.

Foto: Paul Gheorgheci/monitorulcj.ro  Amenzile AU CRESCUT pentru cei care ÎNCALCĂ ordonanțele militare! Foto: Paul Gheorgheci/monitorulcj.ro Amenzile AU CRESCUT pentru cei care ÎNCALCĂ ordonanțele militare!

Aceștia au fost angrenați în misiuni pentru menținerea ordinii publice în zona locațiilor de carantină, pentru depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru respectarea restricțiilor de circulație impuse, escortarea convoaielor ori a  autovehiculelor ce transportă materiale medicale ș.a.

Astfel, autorităţile au verificat modul în care se respectă interdicțiile impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină, fiind întreprinse 550 de activități în acest sens. De asemenea, au fost derulate 295 de acțiuni de verificare a locațiilor de carantinare/izolare.


Totodată, 53 unități economice au fost controlate din perspectiva respectării interdicţiilor instituite, nefiind constatate nereguli.

Pentru nerespectarea măsurilor impuse prin ordonanțe militare, s-a impus aplicarea a 230 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 434.900 de lei. Majoritatea sancțiunilor au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației conform ordonanțelor militare în vigoare.


În domeniul situațiilor de urgență au fost implicați 27 de lucrători ai ISU, SAJ și operatori privați de asistență medicală de urgență în acțiunile de împiedicare a răspândirii noului tip de coronavirus, precum și în activități specifice Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției.

În ultimele 24 de ore, au fost întreprinse măsuri pentru transportul a 7 cetățeni reîntorși în țară, spre locațiile de domiciliu pentru urmarea perioadei de carantină sau autoizolare.


De asemenea, prin linia telefonică dedicată COVID-19 (0364 430 030), peste 220 de clujeni au primit informații direct de la personalul medical desemnat de către Direcția de Sănătate Publică în acest sens.

Citește și:


Clujeni, respectați izolarea! Orașul va fi supravegheat de DRONE

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter