Actualitate
România intră în STARE DE ALERTĂ. Se redeschid cabinetele stomatologice și frizeriile. Cum vom circula din 15 mai?
Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat că nu va emite un nou Decret pentru prelungirea stării de urgență.
România intră în STARE DE ALERTĂ. Scăpăm de situația de urgență, se redeschid cabinetele stomatologice și frizeriile. Cum vom circula din 15 mai?„În primul rând, starea de urgență nu va fi prelungită, nu voi emite un nou Decret pentru starea de urgență. Data de 14 mai este ultima zi în care mai avem stare de urgență. Începând din 15 mai, pentru a ține, evident, epidemia sub control, vom intra într-o așa-zisă stare de alertă. Este prevăzută de legislația specifică care spune cum se acționează în timpul unei epidemii”, a declarat președintele, la microfonul Palatului Cotroceni.
Vom putea ieși din casă fără declarație, dar fără „să exagerăm”
„După 15 mai, putem să ne mișcăm în interiorul localității, dar nu este bine să exagerăm. Nu va mai fi nevoie să declarăm în prealabil unde mergem, este un prim pas important. Așa numita relaxare se face pas cu pas, un pas durând circa două săptămâni. Vine un set de măsuri în 15 mai, apoi următorul calup de măsuri va veni la începutul lui iunie, apoi la mijlocul lui iunie și așa mai departe”, a explicat Iohannis.
Se redeschid cabinetele stomatologice, frizeriile, saloanele de coafură!
„Din 15 mai vom avea la dispoziție saloanele de coafură, frizerie și așa mai departe. Din 15 mai se vor redeschide cabinetele stomatologice. Se redeschid muzeele, dar toate în condiții speciale de distanțare, de igienă, cu toții, repet, vom purta mască de protecție când suntem în spații publice închise și când ne deplasăm cu mijlocul de transport în comun”, a mai declarat președintele României.
Care sunt motivele pentru care vom putea să părăsim localitatea?
„Deplasările, în esență, vor fi restricționate pentru a pleca din localitate. Dar sunt și câteva excepții. Este voie să pleci din localitate în interes de serviciu, pentru probleme medicale, pentru sport individual, mers cu bicicleta în afara localității. Sporturile individuale vor fi permise. Rămâne restricția că sunt interzise întâlnirile de mai mult de trei persoane, valabile și când mergem să facem mișcare în aer liber (...) Bazele sportive nu vor fi redeschise pentru amatori”, a atenționat Klaus Iohannis.
Măsurile de relaxare nu vor avea loc în localitățile aflate în carantină, a precizat Klaus Iohannis. „Acolo unde localitatea este declarată în carantină, această relaxare nu va avea loc decât atunci când ne spun experții că pericolul este diminuat”, a mai spus șeful statului.
CITEȘTE ȘI:
Guvernanții decid dacă ne lasă să ieșim liberi din case. Ce măsuri se vor lua după 15 mai?