Actualitate
Mort de beat, un șofer a provocat un accident în Florești
Polițiștii floreșteni au identificat în urmă cu două zile un șofer care se afla la volan sub influența băuturilor alcoolice.

În fapt, în jurul orei 20.00, un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din comuna Florești care se deplasa cu un autoturism pe strada Eroilor, din localitate, a fost implicat într-un eveniment rutier în urma căruia au rezultat pagube materiale.
Șoferul ar fi intrat într-o altă mașină, în apropierea unui supermarket. Polițiștii care se aflau în zonă au văzut incidentul și l-au abordat pe șofer. Acesta mirosea a alcool, motiv pentru care l-au testat.
„În urma testării cu aparatul etilotest, bărbatului i-a reieșit o concentrație de peste 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală, în vederea recoltării probelor biologice. Conducătorul auto a fost reținut pentru 24 de ore, în cauză fiind efectuate cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj