Actualitate
Toți angajații unei case de avocatură din Cluj au intrat în carantină. Soțul unei angajate, depistat cu COVID-19
Angajații unei case de avocatură din Cluj au fost trimiși în izolare la domiciliu, după ce soțul unei angajate a fost confirmat cu coronavirus.
Toți angajații unei case de avocatură din Cluj a intrat în carantină. Soțul unei angajate, depistat cu COVID-19Casa de avocatură Lăpușan & Partners a decis trimiterea în izolare la domiciliu a tuturor angajaților, după ce soțul unei angajate a fost confirmat pozitiv cu COVID-19. Acesta lucrează la Curtea de Apel Alba, acolo unde ieri a fost confirmat un focar de infecție.
„Soțul unei colege a fost confirmat pozitiv cu coronavirus ieri după-masă. Dânsul lucrează la Curtea de Apel Alba. Noi de când am aflat că există un caz acolo, în urmă cu câteva zile, am rugat-o pe colegă să rămână acasă, am luat această măsură preventivă de atunci, iar de aseară, când am aflat că și soțul ei e confirmat, am decis să stăm fiecare acasă. Am anunțat DSP și urmează să fim testați, să vedem dacă există colegi pozitivi. Nu există până acum niciun semnal între colegi că ar exista ceva, dar am considerat că e mai bine așa decât să ne asumăm riscul de a transmite și altcuiva virusul. Lucrăm toți în aceeași clădire. Soțul este asimptomatic, iar colega noastră și-a făcut un test aseară, dar încă nu știm dacă ea e pozitivă sau nu. Toți angajații sunt acasă, până ne facem testele”, a declarat Mihai Lăpușan, pentru Monitorul de Cluj.
Curtea de Apel Alba și-a suspendat activitatea până vineri, pentru dezinfecție și igienizare generală a instanței, după apariția unui focar de coronavirus depistat după testarea a 123 de angajați. Testele au fost pozitive pentru cinci judecători și o grafieră și incerte pentru alți doi angajați ai instanței.
CITEȘTE ȘI
Un singur caz nou de coronavirus la Cluj, în ultimele 24 de ore