Actualitate

Armata SUA vrea să transforme baza de la Câmpia Turzii în hub NATO cu 130 de milioane de dolari

Pentagonul vrea să investească în 2021 suma totală de 130,5 milioane de dolari pentru modernizarea bazei militare de la Câmpia Turzi pentru a o transforma într-un hub al forțelor aliate NATO la Marea Neagră.

Armata SUA vrea să transforme baza de la Câmpia Turzii în hub NATO cu 130 de milioane de dolari Armata SUA vrea să transforme baza de la Câmpia Turzii în hub NATO cu 130 de milioane de dolari

În urma acestor investiții majore în infrastructură, fosta bază aeriană sovietică de la Câmpia Turzii ar urma să devină un punct – cheie pentru operațiunile forțelor aeriene ale armatei SUA în sud-estul Europei, mai cu seamă în misiunile aeriene care au ca scop descurajarea agresiunilor Rusiei, scrie publicația militară Stars and Stripes, citată de G4Media.

Documentul oficial transmis Congresului american care este dezbătut în comisiile de specialitate, arată că investiția de 130,5 milioane de dolari de la Câmpia Turzii ar fi cel mai mare proiect de construcții militare din străinătate din programul European Deterrence Initiative, inițiat de Pentagon în iunie 2014, la scurt timp după ce Rusia a anexat ilegal Crimeea.


Forțele Aeriene ale SUA (US Air Force) au cerut o modernizare majoră a bazei folosite deja de piloții americani. Proiectul Pentagonului prevede construirea de piste de aterizare pentru avioane cargo, un depozit de combustibil, un hangar pentru avioane și alte facilități necesare unui număr crescut de avioane.

Forțele militare americane din SUA și-au crescut gradual misiunile din România după anexarea Crimeei, dar până acum cele mai multe operațiuni erau realizate la Baza Aeriană Mihail Kogalniceanu (Constanța). Anul trecut însă, Pentagonul a trimis la din Polonia Câmpia Turzii drone MQ-9 Reaper pentru a fi mai aproape de Marea Neagră, un punct fierbinte pe harta regiunii.


CITEȘTE ȘI 

Americanii modernizează Baza aeriană de la Câmpia Turzii cu 35 de milioane de dolari

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter