Actualitate
VREMEA la sfârșit de săptămână. Unde sunt anunțate ploi și în ce regiuni e vreme frumoasă?
Vremea rămâne instabilă în sud-vestul şi centrul ţării, în timp ce în celelalte regiuni se anunţă temperaturi ridicate. De sâmbătă, vremea se strică din nou, meteorologii anunţând vijelii şi ploi torenţiale.
Proznoga meteo pentru acest week-end. Unde sunt anunțate ploi?Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), joi, 23 iulie, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales din a doua parte a zilei, când vor fi perioade cu averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină, în zonele montane şi submontane, local în sud-vest şi centru, şi pe suprafeţe mai mici în restul teritoriului. Ploile vor avea mai ales caracter torenţial şi îndeosebi în intervale scurte de timp pe arii restrânse se vor înregistra cantităţi de apă însemnate.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 33 de grade, iar cele minime, în general, între 10 şi 20 de grade.
Ploi torențiale, așteptate vineri în mai multe regiuni ale țării
Vineri, vremea se va încălzi uşor, devenind în orele amiezii pe arii restrânse călduroasă în regiunile sudice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi căderi de grindină local în vest şi sud-vest, precum şi în zonele montane şi submontane şi pe suprafeţe mai mici în restul teritoriului. Ploile vor avea mai ales caracter de aversă, iar pe arii restrânse îndeosebi în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 33 de grade, iar cele minime între 11 şi 21 de grade.
Vremea se răcește sâmbătă
Sâmbătă, spun meteorologii, în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, la deal şi la munte vremea va fi în general instabilă şi se va răci. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin accentuarea temporară a înnorărilor şi perioade cu averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă însemnate. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar fenomene specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala pe arii mai restrânse, cu o probabilitate mai mare în a doua parte a intervalului. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 33 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-est, iar cele minime se vor încadra între 11 şi 22 de grade.
CITEȘTE ȘI
PROGNOZA METEO până în 10 august