Actualitate
Copiii cu afecțiuni grave vor primi ghiozdane complet echipate pentru noul an școlar
Ghiozdanele și rechizitele pentru noul an școlar costă aproximativ 300 de lei. Asociația MAGIC strânge fonduri pentru a putea oferi unui număr de 40 de copii cu afecțiuni grave, ghiozdane complet echipate.
Copiii cu afecțiuni grave vor primi ghiozdane complet echipate pentru noul an școlar
Tratamentele copiilor cu afecțiuni grave sunt foarte costisitoare și durează o perioadă îndelungată de timp, poate chiar ani de zile. Pe lângă faptul că ei se confruntă cu anumite boli grave, încearcă să țină pasul și cu începerea anului școlar.
„Mulți dintre ei depun eforturi pentru a urma cursurile în perioada spitalizării, iar apoi revenirea la școală este dificilă. Cursurile, testele, examenele sunt istovitoare, copiii se simt descurajați, își pierd încrederea în sine si au dificultăți de reintegrare. Ei au nevoie de mult suport din partea colegilor, profesorilor și familiei”, conform Asociației MAGIC.
Asociația MAGIC organizează o strângere de fonduri pentru a oferi 40 de ghiozdane complet echipate pentru 40 de copii care au afecțiuni grave.
Având în vedere că un ghiozdan dotat cu rechizitele necesare costă aproximativ 300 lei, aceștia vor să strângă 12.000 de lei. Până în acest moment, s-au strâns aproape 2.000 de lei.
„Dificultățile nu sunt doar fizice, cognitive și emoționale. Toate resursele familiei se concentrează într-un singur punct: însănătoșirea celui mic. Iar dificultățile financiare se răsfrâng nu doar asupra copilașului bolnav, ci și a fraților și surorilor lui. În unele cazuri, mâncarea, hainele, cărțile și caietele devin un lux. De multe ori, părinții nu își permit să plătească rechizitele, hrana sau transportul celor mici la școală, astfel că se ajunge la abandon școlar”, mai menționează reprezentanții asociației într-un comunicat.
Donațiile se pot efectua prin SMS la numărul 8844 cu mesajul BURSA, dar și pe evenimentul de pe Facebook.
CITEȘTE ȘI:
Elevii vor începe luni şcoala fără tablete. Vor fi livrate până în noiembrie
6 liceeni din Cluj vor să ajute copiii bolnavi de cancer printr-o aplicație