Actualitate

Pădurea Clujenilor prinde contur. Lucrările la cel mai mare parc din oraș înaintează cu pas alert - FOTO

Noi imagini de pe locul viitorului Parc al Tineretului - Pădurea Clujenilor au fost publicate de firma care execută lucrările.

 

 


După ce, la finalul lunii septembrie, primarul Emil Boc anunța începerea plantării primilor 150 de arbori din Pădurea Clujenilor, un proiect european pentru realizarea celei mai noi păduri-parc, noi imagini (VEZI galerie foto) au fost publicate de Nord Conforest, firma care execută lucrările de amenajare a parcului.

 


Localizată în zona Bulevardului Muncii, pe o suprafață de 21,3 hectare, noua pădure-parc va cuprinde:

- plantații pentru stabilizarea solului și masive de arbori (1.505 de arbori);
- perimetral zonei verzi amenajate cu vegetație înaltă se va crea o zonă de protecție cu puieți forestieri (pe o suprafață de 70.000 mp);
- zone de poiană;
- zone decorative cu activitate densă, alei, mobilier urban;
- două clădiri cu funcțiuni publice;
- două pasarele care să faciliteze trecerea din partea estică în partea vestică a sitului și viceversa;
- punct de belvedere;
- tiroliană;
- parcare (603 mp);
- grădină urbană închisă (pe o suprafata de 4.517 mp);
- zonă pentru plimbare câini.


Prin acest proiect, Primăria municipiului Cluj-Napoca urmărește crearea unei zone de recreere care să satisfacă cerințele clujenilor privind modalitățile de petrecere a timpului liber. Toată vegetația propusă are rolul de a crea un spațiu bogat din punct de vedere estetic și coloristic, optim pentru plimbări, drumeții, picnic, plimbări cu bicicleta, socializare, sport.

4.000 de arbuști vor fi plantați în Pădurea Clujenilor

- Număr arbuști (talie mică, medie, mare) – 4.000 bucăți;
- Număr arbuști târâtori, un mix de arbuști rășinoși și foioși – 2.000 bucăți;
- Pe o suprafață de 85.200 mp se va planta un mix de semințe de gazon cu flori;
- Platforme pietruite – 2.155 mp;
- Circulație principala pavată, dublu – 7.504 mp;
- Drum asfaltat (trotuar 1,50 m; 1,50 m, 6,00 m circulație dublu sens) – 1.279 mp;
- Alei pietonale – 3.303 mp;
- Alei pietonale secundare cu pavaj dublu – 605.5 mp;
- Construcții (C1, C2, C3, C4, C5) – 500 mp;
- Amenajări aferente construcțiilor – 340 mp.


CITEȘTE ȘI:

S-au plantat primii arbori din Pădurea Clujenilor! Emil Boc, cu lopata la treabă

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter