Actualitate

Hoia-Baciu, tot mai dezvelită! Pădurea suferă multe tăieri de lemne, fără marcaje silvice, în zone diferite. GALERIE FOTO

Pădurea Hoia-Baciu a suferit în acest an numeroase tăieri de lemne. Odată cu trecerea timpului, copacii devin din ce în ce mai puțini, iar pădurea mai dezvelită.


 

Mulți oameni merg în Pădurea Hoia-Baciu și îi taie arborii, lăsând-o să moară încet. Monitorul de Cluj v-a prezentat mai multe întâmplări de acest fel.


 

Acum au fost descoperite cioate nemarcate într-o altă zonă a pădurii, care se rărește din ce în ce mai tare. Un localnic a descoperit aceste tăieri, după care a sesizat și autoritățile.


Totuși, nimic nu pare să se schimbe, iar pădurea clujenilor este dată la o parte. Pe lângă cioatele nemarcate din pozele atașate galeriei, din apropierea blocurilor noi, mai există într-o altă zona aproximativ 100 de astfel de rămășițe din urma tăierilor:

Câți arbori lipsesc din Pădurea Hoia-Baciu, în locul în care se aflau ieri tăietorii de lemne? 100 de cioate, fără marcaj silvic. FOTO/VIDEO


Întâmplări din Pădurea Hoia-Baciu:

Tăieri ilegale de copaci în pădurea Hoia-Baciu! Un „plâmân verde“ al Clujului dispare încet, dar sigur.FOTO/VIDEO

Un activst și sportiv clujean, Vlad Pop, i-a prins în flagrant pe câțiva indivizi care ar părea să fi tăiat lemne ilegal în Hoia-Baciu, în această seară. Trei bărbați au mers cu un tractor, drujbă, secure și au măcelărit o parte din pădure.


Când Vlad i-a acuzat că taie lemne ilegal, bărbații au început să îl amenințe și înjure, spunându-i că se află pe proprietate privată. Cei trei negau faptul că tăierile sunt ilegale, deși marcajele în locul copacilor tăiați, nu erau de găsit, iar comportamentul lor lăsa de dorit.

„M-au amenințat că data viitoare când vin aici o să aibă el grijă să nu mai plec, m-au înjurat. Mi se pare că un om corect, care taie legal, nu te amenință cu bătaia și nu te înjură. Și erau cel puțin 7 trunchiuri tăiate acolo și nu mi se pare normal. Pădurea Hoia Baciu arată groaznic. Eu sunt născut și crescut în Cluj și nu am văzut atâta tăiere cât am văzut în ultimul an. Pur și simplu e distrusă pădurea”, a declarat Vlad Pop pentru Monitorul de Cluj.


FOTO/VIDEO. Pădurea Hoia-Baciu, plină ochi de hoții de lemne? Cel care i-a demascat, AMENINȚAT cu drujba. „S-a oprit la 5 cm de gâtul meu”

Același sportiv a mai dat odată de niște tăietori de lemne în Pădurea Hoia-Baciu. A fost amenințat cu drujba în momentul în care a încercat să îi confrunte. La minutul 2:57 din video puteți observa cum unul dintre cei care tăiau copacii din Hoia-Baciu, s-a năpustit cu drujba către Vlad Pop, cel care i-a prins, dar a fost oprit într-un ultim moment.

„A venit să mă amenințe cu drujba. S-a oprit la 5cm de gâtul meu. Deci încă sunt în stare de șoc, sunt la ieșire din pădure, la intersecția dintre Cheile Baciului cu strada Pădurarilor. M-au sunat și cei de la 112 să vadă dacă sunt bine, dacă am nevoie să trimită o ambulanță”, a mai adăugat Vlad Pop.

Poliția a fost sesizată și se află la fața locului, în Pădurea Hoia-Baciu. Vlad Pop a anunțat 112 printr-o aplicație pentru depistarea tăierilor ilegale, dar și Garda Forestieră Cluj. În Galeria Foto din material puteți observa fotografii cu suspecții din Hoia-Baciu, dar și cu apelul 112 și mesajul către Garda Forestieră.

Alte tăieri ilegale din Hoia-Baciu

Tot în luna octombrie 2020, un caz asemănător, dar cu mult mai puține persoane, s-a întâmplat în iubita pădure clujeană Hoia-Baciu. Vlad Pop a prins și atunci câțiva indivizi care tăiau lemne ilegal în Hoia-Baciu. Trei bărbați au mers cu un tractor, drujbă, secure și au măcelărit o parte din pădure.

Când Vlad i-a acuzat că taie lemne ilegal, bărbații au început să îl amenințe și înjure, spunându-i că se află pe proprietate privată. Cei trei negau faptul că tăierile sunt ilegale, deși marcajele în locul copacilor tăiați, nu erau de găsit, iar comportamentul lor lăsa de dorit.

După ce demascatorul lor i-a anunțat că îi filmează și îi pune pe internet, bărbații care păreau a fi hoți de lemne au început să își strângă lucrurile și să își ia tălpășița. Mai ales că poliția urma să fie contactată.

CITEȘTE ȘI:

10 tiruri încărcate cu lemne tăiate ilegal, s-au transportat zilnic timp de 6 ani din Apuseni. GALERIE FOTO

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter