Actualitate
Personalul medical din Cluj e SUPRASOLICITAT. Posturi suplimentate și fonduri de la județ pentru spitale
Consiliul Județean Cluj a aprobat noi investiții pentru îmbunătățirea modului de organizare și funcționare a spitalelor clujene.
La Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, instituție medicală aflată în subordinea forului administrativ județean, a fost aprobată înființarea a 13 posturi suplimentare. Demersul este necesar pentru ca organizarea activității spitalului să răspundă cât mai bine nevoilor actuale ale pacienților, în contextul în care personalul medico-sanitar și auxiliar sanitar este suprasolicitat.
„Din dorința de a oferi pacienților cele mai bune servicii și de a face față cât mai bine acestei provocări sanitare, mobilizăm toate resursele de care e nevoie astfel încât spitalele clujene să dispună de dotările necesare și de infrastructura adecvată”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Fonduri pentru spitale, din bugetul județului
De asemenea, Consiliul Județean Cluj a decis ca din bugetul propriu să suplimenteze cu încă 100.000 de lei investiția referitoare la lucrările de reparații și modernizare din cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din subordine.
Nu în ultimul rând, pentru Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” din Cluj-Napoca, instituție medicală subordonată Ministerului Sănătății, forul administrativ județean a alocat 400.000 de lei. Banii proveniți din bugetul Consiliului Județean vor fi folosiți pentru achiziționarea echipamentelor de protecție necesare combaterii pandemiei provocate de coronavirus.
CITEȘTE ȘI
8.499 cazuri noi de COVID19 și 172 decese pe țară! Situație ALARMANTĂ la ATI