Actualitate
ÎPS Teodosie, „tras de urechi” de „justițiarii” de la Cluj: „Mor oameni în spitale și cereți să nu se respecte regulile?”
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, și-a pus în cap o țară întreagă după ce insistă să încalce regulile de prevenire a transmiterii COVID-19.
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, a fost surprins fără mască, vineri, în timp ce oficia o slujbă de înmormântare într-o biserică din județul Constanța.
Ulterior, Teodosie i-a invitat pe preşedintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban, membrii Guvernului, parlamentari, precum şi pe reprezentanţii autorităţilor locale să participe la manifestările religioase prilejuite de sărbătoarea Sfântul Andrei.
Îndemnul lui Teodosie nu a fost pe placul multora. Printre ei, voluntarii de la Asociaţia Organizaţia Generală Voluntară Pentru Prevenirea Faptelor AntiSociale (OGVPPFA) din Cluj, „justițiarii” deveniți cunoscuți după ce și-au pus insigne în piept și au încercat să facă ordine în autobuze, dând jos colindătorii.
„Justițiarii” de la Cluj, deranjați de îndemnul la pelerinaj al lui ÎPS Teodosie
Președintele Asociației, Csaba Svajczer, „îl roagă respectuos” pe Teodosie „să se răzgândească” în privința deciziei prin care i-a îndemnat pe credincioși să participe la pelerinajul de Sfântul Andrei.
„Mor oameni în spitale, iar Înalt Prea Sfințiavoastră de ce cereți ca măsurile pentru prevenirea și combaterea a virusul SARS-CoV-2, pe care o infruntăm cu toții, să nu fie respectate de ce??? Excelenţa voastră insituatii extraordinare sunt necesare masuri extraordinare. Este foarte naiv, ca sa nu spunem altfel, cel care crede ca purtarea mastii i-a rapit libertatea, inseamna ca nu stie ce este libertatea cu adevarat daca poate sa creada ca purtarea mastii i-o rapeste”, se arată într-un mesaj al lui Csaba Svajczer (redat în integralitate, fără corecturi – n.r.).
„Pe de alta parte, drepturile si libertatile individuale se termina acolo unde incep drepturile si libertatile celor din jur. Cu alte cuvinte, nimeni nu are libertatea de a-i imbolnavi pe cei din jur sau de a impovara sistemul sanitar din cauza ignorantei si iresponsabilitatii proprii, rapind altora sansa de a fi tratati in spitale. Vă mulțumesc”, a mai transmis președintele „justițiarilor” din Cluj.
CITEȘTE ȘI:
PRO sau CONTRA? Boc, despre „justițiarii” care „fac ordine” în autobuz: „NU încurajez!”