Actualitate

Ce amendă pot primi cei care organizează petreceri de Crăciun? Și invitații sunt buni de plată

România rămâne în stare de alertă și de Sărbători, motiv pentru care petrecerile private rămân interzise. Ce amenzi riscă cei care nu se conformează?

 

 


România va fi în stare de alertă de sărbători, ceea ce înseamnă că nu vor putea fi organizate petreceri, baluri, dar nici colindatul nu este recomandat de autorități

 


Potrivit prefectului Clujului, Mircea Abrudean, dacă prelungirea stării de alertă va păstra restricțiile în vigoare cu privire la organizarea petrecerilor private, cei care vor organiza petreceri de Sărbători pot primi amendă între 2.000 și 10.000 de lei. Participanții pot fi sancționați la rândul lor cu amendă între 500 și 2.500 de lei.

„Dacă prin prelungirea stării de alertă din 14 sau 15 decembrie se păstrează restricțiile referitoare la evenimentele private, acestea se aplică și celor din preajma Sărbătorilor. Cât despre sancțiuni, acestea sunt cuprinse între 2.000-10.000 de lei pentru organizatori și 500-2.500 de lei pentru participanți”, a declarat prefectul Mircea Abrudean pentru Monitorul de Cluj.


Fără petreceri și adunări pe stradă, de Revelion

Nu vor fi organizate petreceri în stradă în noaptea dintre ani și nici focuri de artifici care ar putea aduce un număr mare de oameni într-un singur punct.

„De sărbători, gândiți-vă la sănătatea dumneavoastră, a familiei dumneavoastră și a celor în vârstă. Încercați cât de mult posibil să limitați numărul celor cu care va întâlniți”, a spus Arafat.


Raed Arafat a anunțat că pârtiile de schi de la munte vor rămâne deschise, dar regulile din starea de alertă trebuie respectate în continuare.

Întrebat ce se va întâmpla totuși de revelion, dacă românii vor putea ieși măcar în fața casei sau a blocului, secretarul de stat a răspuns: „Toate limitările care au fost până acum rămân mai departe - petreceri în stradă, nu. Pârtiile sunt deschise dar respectând toate regulile care se aplică în jurul lor, la restaurante, hoteluri, distanțarea fizică”.


Ce reguli vor fi de Crăciun și Revelion în timpul pandemiei de COVID-19?

- Obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice, la locul de muncă, în spațiile comerciale, precum și în mijloacele de transport în comun, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.

- Se menține interdicția de circulație în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.

- De asemenea, rămâne în vigoare interdicția de circulație în toate localitățile, pentru toate persoanele, în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-05:00.

- Interdicțiile privind organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise rămân în vigoare, cu unele excepții.

CITEȘTE ȘI

Prognoza meteo pe două săptămâni. Cum va fi vremea de Crăciun în Transilvania?

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter