Actualitate

Ultimele piețe volante din acest an. Care este programul producătorilor?

Ultimele piețe volante din acest an vor avea loc joi, 17 decembrie și sâmbătă, 19 decembrie.

 

 


Clujenii mai au posibilitatea  să cumpere legume și fructe direct de la producători astăzi, 17 decembrie, în intervalul orar 12.00 – 17.00 din piața volantă din cartierul Gheorgheni  și sâmbătă, 19 decembrie, din piața volantă de la Sala Sporturilor „Horia Demian", între orele 10.00 – 17.00, au anunțat reprezentanții Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.

Piețele interioare s-au închis din cauza pandemiei

Din cauza pandemiei, piețele interioare din Cluj nu au mai putut funcționa, însă primarul Emil Boc a găsit o soluție pentru toți producătorii. Primarul a amenajat niște standuri în aer liber, pentru ca producătorii să își desfășoare în continuare munca. Prin urmare, piețele volante s-au extins din cauza pandemiei. Această măsură a fost implementată la începutul lunii noiembrie.


„Este adevărat, nu vor putea funcționa în regim de interior, dar toate cele 5 piețe pe care Primăria municpiului le are în administrare și este vorba de Piața Zorilor, Hermes, Grigorescu, Flora și IRA, vor funcționa în regim deschis. Vor fi amenajate standuri pentru producători afară, în fața pieței. Inclusiv în piața din Zorilor, pe zona în care este acoperiș, se va amenaja, pentru ca cei 12 producători care vând în această piață să poată avea în continare locațiile luate, la regim deschis”, a anunțat primarul.

Producătorii, zgribulți de frig în piețele volante

Cu toate acestea, producătorii nu au fost foarte încântați, pentru că au fost nevoiți să stea în frig în așteptarea clienților.


O localnică a postat pe un grup de Facebook, la câteva zile după implementarea măsurii, experiența sa la piață. Femeia a povestit cum producătorii erau zgribuliți de frig, iar clienții lipseau cu desăvârșire.

„Am fost azi la amiază în piaţa volantă din faţa Sălii Sporturilor. Jale mare! Producătorii-vânzători erau zgribuliţi şi foarte supăraţi, dar cel mai trist e că nu aveau clienţi. Cred că erau maxim 5-6 clienţi în toată piaţa”, scrie clujeanca.


CITEȘTE ȘI:

Piețele rămân deschise la Cluj, sub noi condiții. Boc: „Vor fi amenajate standuri pentru producători afară, în fața pieței.” FOTO

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter