Actualitate

Cauciucuri distruse pe strada Borhanciului: „Oare câți oameni și-au spart anvelopele acolo?”

Un clujean reclamă că și-a distrus cauciucurile de la mașină mergând pe strada Borhanci.

 

 


El a postat mai multe fotografii cu alte mașini distruse de acest drum.

 


„În 10 februarie a apărut pe grupul Infotrafic o postare cu craterele de la intrarea în Cluj pe strada Borhanci. Am făcut o sesizare atunci pe MyCluj. Se pare că bucata respectivă aparține de Consiliul Județean Cluj.

S-au plâns câteva persoane că și-au spart anvelopele acolo. Aseară pe la 10 îmi plimbam fetița cu mașina ca sa poată adormi. Cunosc foarte bine zona, locuind în Borhanci. Era foarte mare ceața și am «mușcat» din groapa, rezultatul a fost un cauciuc tăiat.


Pe marginea drumului mai erau două mașini cu trei roți sparte. O doamnă avea ambele roți de pe o parte sparte. Am lăsat mașina acolo și dimineața am mers să rezolv pana. Surpriză sau nu, mai era un băiat cu cauciucul spart acolo. Oare câți oameni și-au spart anvelopele acolo? Oare trebuie să mergem la pescuit acolo ca să se rezolve problema? Groapa apare și pe Google Street din iunie 2019. Astăzi am făcut sesizare pe mail și la Consiliul Județean”, a scris clujeanul pe grupul Clujul Civic.

CITEȘTE ȘI


Locuitorii de pe Gheorghe Sion nu vor avea asfalt prea curând

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter