Actualitate
Apa din Tarnița, bună de băut! Medicamentele găsite în zona lacului nu au influențat calitatea apei
Apa din Lacul Tarnița este bună de băut, conform unor analize făcute de specialiștii Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa.
Probele au fost prelevate la suprafață, de pe cele două maluri, în dreptul locației relevante, unde au fost identificate deșeurile și la priza de captare a apei pentru potabilizare. Valorile determinate în urma analizelor efectuate au fost testate statistic, folosind ca referință rezultatele validate în perioada 2018 - 2020. Apa și-a păstrat calitățile din anii anteriori.
Reamintim că, în data de 23 februarie, în urma identificării unor deșeuri farmaceutice în zona acumulării Tarnița, specialiștii Sistemului de Gospodărire a Apelor Cluj s-au deplasat la fața locului. Medicamente expirate au fost găsite în amonte de barajul Tarnița, în zona drumului județean până în zona limitrofă luciului de apă. Deșeurile nu au fost sesizate în zona prizei de captare pentru alimentarea cu apă.
Alimentarea cu Apă din Tarnița, reluată de ieri
Reprezentații Companiei de Apă Someș au declarat ieri, 24 februarie, pentru Monitorul de Cluj faptul că medicamentele nu au efectuat calitatea apei din Lacul Tarnița.
„Am aflat la scurt timp după depistarea inițială a medicamentelor. Noi avem personal în zona lacului Tarnița și ne-am deplasat rapid acolo. În opinia noastră, nu a existat niciun pericol de contaminare a apei din Tarnița, deoarece toate medicamentele găsite erau în blistere (n.r. folii sigilate), nu au fost găsite medicamente desfăcute în apă sau pe plajă. Volumul lacului este foarte mare și medicamentele nu puteau influența calitatea apei brută. Baxurile de medicamente erau la 300-500 de metri de turnul de captare a apei. Datorită acestor motive, nu credeam că există pericol. Totuși, marți după masă din motive de precauție am comutat captarea apei din Tarnita pe Somesul Cald. Între timp, am prelevat și am făcut analize la apa brută din Tarnița la laboratoarele noastre acreditate. Miercuri dimineață au ieșit analizele și niciunul din parametrii de calitatea a apei nu a suferit modificări față de valorile normale. Astfel, miercuri, în jurul orei 13:00, am comutat din nou alimentarea cu apă de pe Someșul Cald pe Tarnița.”, a declarat pentru monitorulcj.ro purtătorul de cuvant al Companiei de Apa Somes, Lucian Croitoru.