Actualitate
INTERVIU. Claudiu Olenici, dedicat trup si suflet animalelor: „Voluntarii duc tot greul. Tot ceea ce facem e din bani proprii”
Claudiu Olenici este voluntar de peste cinci ani în Cluj-Napoca, dedicându-și timpul salvării animalelor aflate în suferință. Acesta se implică și în scoaterea la lumină a cazurilor de maltratare a necuvântătoarelor și consideră că autoritățile din România ar trebui să prevină, dar și să pedepsească aceste fapte.
Claudiu Olenici locuiește în Cluj-Napoca și este voluntar în cadrul unei asociații care se ocupă cu salvarea animalelor neajutorate de aproximativ doi ani, însă se dedică voluntariatului pentru animale, pe cont propriu, de mai bine de cinci ani. În cadrul asociației, Claudiu ia parte la acțiuni care presupun salvarea animalelor, sterilizarea câinilor și pisicilor de pe stradă, dar și a celor cu stăpân, intervenții care implică transportul animalelor rănite, dar și acțiuni necesare în urma găsirii animalelor moarte.
Ceea ce îl face pe Claudiu să se diferențieze de restul voluntarilor care sprijină animalele aflate în suferință este faptul că se implică în special în acțiunile de aducere la lumină a cazurilor de maltratare a animalelor, realizând acest lucru prin acțiuni precum adresarea petițiilor către poliție, prin care semnalează cazurile de violență asupra necuvântătoarelor, dar mai ales prin lupta sa cu autoritățile din România, care, după cum consideră voluntarul, nu desfășoară nicio acțiune menită să sprijine animalele neajutorate.
Lipsa prevenției din partea asociațiilor
Totodată, Claudiu vine cu diferite soluții care ar putea duce la o schimbare considerabilă a acțiunilor de salvare a animalelor din România, acesta aducând propuneri care implică atât autoritățile, cât și ONG-urile de specialitate. Ceea ce consideră Claudiu că lipsește cu desăvârșire în țara noastră atunci când vine vorba de voluntariatul desfășurat pentru salvarea necuvântătoarelor este prevenția cazurilor de abandon ori de maltratare, prevenție care, conform acestuia, poate fi realizată prin implicarea acestora, care ar trebui să educe oamenii în acest sens și să sancționeze derapajele.
Reporter: Cum decurge o zi de voluntariat?
Claudiu Olenici: Eu lucrez într-un alt domeniu, însă mă străduiesc să mă ocup de voluntariat printre activitățile profesionale și cele personale. Ceea ce este important este să mă mobilizez chiar și în zilele când nu am foarte mult timp pentru a mă dedica salvării animalelor. Inițial nu mi-am dorit să facă parte dintr-un ONG, pentru a nu fi limitat de anumite activități birocratice ori de anumite persoane, însă am decis să accept acest lucru deoarece este foarte greu pe cont propriu să faci anumite demersuri legale. Am avut nevoie să fac parte dintr-o asociație și datorită faptului că doresc să aduc la lumină cazurile de maltratare a animalelor.
Rep.: Care sunt etapele urmate de voluntari atunci când apare un caz în care un animal are nevoie de ajutor?
C.O.: Procedura de salvare nu este una standard, ci una haotică, mai degrabă. Depinde foarte mult de prezența ta de spirit ca voluntar, dacă ai la îndemână resurse, numere de telefon, cunoștințe, posibilitate de transport, să știi exact cum să procedezi și unde să duci un animal rănit, mai ales că e foarte greu să găsești clinici veterinare care să funcționeze non-stop. Timpul devine foarte important în cazul animalelor care necesită intervenție de urgență, e nevoie să te miști în maximum 20 de minute, pentru a-l mai găsi acolo înainte ca acesta să fugă.
În ceea ce privește etapele de salvare a unui animal, acestea încep cu semnalarea unui caz pe grupurile de Facebook ori atunci când ești anunțat direct de un colaborator că există un caz care necesită sprijin. Atunci când aceste cazuri apar, nu contează că e zi, noapte ori ești poate în timpul serviciului. Astfel, mă deplasez la fața locului cu o cușcă capcană sau un transportor, în special în cazul pisicilor și încerc să prind animalul, după care încep să dau telefoane la cabinete veterinare și caut persoane dispuse să cazeze temporar animalul respectiv, întrucât foarte puține clinici veterinare fac internări ale animalelor luate de pe stradă, din păcate. Ulterior, promovez animalul pentru adopția definitivă ori încerc să îi găsesc proprietarul, în funcție de caz.
Rep.: Ai decis să păstrezi vreunul dintre animalele salvate în cadrul acțiunilor de voluntariat?
C.O.: Da, de cele mai multe ori iau animalul salvat la mine acasă. Cam toate animalele salvate de voluntari trec prin casa noastră măcar temporar, iar uneori ele rămân definitiv. Este ușor să te atașezi de un animal, mai ales atunci când stă în casa ta o perioadă mai îndelungată și nu se găsește în cele din urmă un stăpân pentru acesta.
Rep.: Care este cea mai grea parte a voluntariatului și ce lipsește în acest domeniu la Cluj?
C.O.: Faptul că nu există un sistem organizat de urgențe. Nu ne așteptăm de la autorități la acest lucru, însă din păcate nici asociațiile de salvare a animalelor nu se mobilizează să facă un program non-stop în care să existe permanent un medic care să poată prelua cazurile duminică seara, de exemplu. Totul rămâne în „cârca” voluntarului - costuri, drumuri, agitație. Consider că este nevoie să insistăm pe faptul că voluntarii duc tot greul și trebuie să își gestioneze singuri resursele.
Rep.: Sunt sprijiniți în vreun fel voluntarii de către asociațiile din care fac parte?
C.O.: Asociația nu îmi oferă fonduri. Există niște donații, însă nu primesc efectiv bani. Tot ceea ce fac e din bani proprii, iar aici vorbesc despre deplasări sau costurile tratamentului pentru animale.
Rep.: Care sunt părțile neștiute din spatele acțiunilor voluntare de salvare a animalelor?
C.O.: Un adevăr nespus pe care noi, voluntarii îl știm este faptul că asociațiile nu luptă mai mult pe partea de prevenire, probabil din lipsă de timp și personal, ci mai mult doar pe efecte, adică pe salvarea animalelor, care este o urmare a nepăsării noastre, a tuturor. ONG-urile au interesul de a exista constant animale aflate în nevoie, pentru că altfel, rămân fără obiect de activitate și mai mult decât atât, fondurile donatorilor trebuie să fie justificate prin operațiunile de salvare și adoptie, deci mai puțin pe prevenție. Acesta este motivul pentru care nu există o mai mare mobilizare financiară pentru a stopa cauzele abandonului și a-i sancționa pe proprietari. Ceea ce fac asociațiile și este cu adevărat lăudabil sunt campaniile de sterilizare, însă pe partea legală, în ceea ce privește maltratarea animalelor nu se prea luptă în România și nu se alocă nici persoane, dar nici fonduri. Mulți voluntari știu toate aceste lucruri. Ceea ce ne doare, pe lângă neimplicarea poliției, a Direcțiilor Sanitar Veterinare (DSV) ori a primăriilor este și faptul că noi, voluntarii, nu suntem solidari unii cu ceilalți și nu avem anumite proceduri eficiente pe care să ne bazăm. Astfel, fiecare este pe cont propriu.
Rep.: Care ar putea fi soluțiile pentru o mai bună desfășurare a acțiunilor de salvare a animalelor?
C.O.: O soluție ar putea fi reprezentată de sacrificarea banilor obținuți din donații pentru a investi în partea de prevenție. Eu am propus unor asociații mari din țară să mergem la autorități și să le presăm, să angajăm avocați, să mergem în locurile în care se știe că se abandonează animale și să dăm amenzi. Din păcate, atunci când ai adapostul plin este nevoie să îngrijești animalele tale, nu cele de pe teren și nu mai rămâne timp să faci prevenție prin sate, să vorbești cu oameni, să îi informezi, lucruri pe care ar trebui să le facă autoritățile. Una dintre soluțiile de prevenție ar fi acțiunea autorităților competente de a merge efectiv din poartă în poartă și a-i informa pe cei care au abandonat un animal că dacă vor mai face acest lucru, vor fi sancționați legal. Noi, voluntarii, suplinim însă, ceea ce nu fac autoritățile.
CITEȘTE ȘI
