Actualitate

Prefectul Clujului a clarificat situația mall-urilor: „Nu vă așteptați să le închidem, dacă legislația nu ne permite”

Prefectul Clujului Tasnadi Szilard Istvan a clarificat situația mall-urilor, dacă se închid sau nu.

 

 


Noile restricții care se află în discuție încep să dea bătăi de cap oamenilor. Pe masa autorităților există mai multe variante, dar cea mai plauzibilă este una cu diferențiere între restricțiile de weekend și restul săptămânii. Astfel, magazinele vor fi închise la ora 16:00, iar circulația va fi restricționată de la ora 20.00 în weekend. În ceea ce privește mall-urile se vehiculau niște informații cum că acestea ar urma să fie închise cel puțin în weekend.

 


Prefectul Clujului Tasnadi Szilard Istvan a făcut clarificări cu privire la această măsură, spunând că mall-urile nu vor fi închise atâta timp cât legislația nu permite acest lucru, indiferent că municipiul Cluj-Napoca a înregistrat rata de infectare de peste 6 la mia de locuitori.

„Hotărârea prin care s-a prelungit starea de alertă. Are trei anexe cu toate restricțiile impuse. HG 293/2021. Propunerea o face DSP și implicit analiza, care se discută în comitet. Bănuiesc că nu vă așteptați să închidem mall-urile, dacă legislația nu ne permite acest lucru”, a spus prefectul Clujului,


Cluj-Napoca nu intră în carantină!

Primarul Emil Boc a anunțat că nu va fi instituită carantina la acest moment, dar s-ar putea să apară noi restricții la nivel național.

„Creșterea accelerată din ultimele două zile are explicația legată de introducerea datelor restante din situațiile națională. Spitalele sunt aproape de capacitatea maximă, vaccinarea merge bine și sperăm să se intensifice. Clujul nu intră în carantină și elevii merg în continuare la școală. Afirmația pornește de la prezumția că luptăm în continuare împreună pentru a ține situația sub control. Următoarele două luni vor fi decisive. Sunt șanse ca după 1 iunie să depășim vârful acestui val. Fac apel la clujeni să rămână la fel de consecvenți în respectarea măsurilor. Vom intensifica controalele. S-ar putea să apară noi restricții de la nivel național.


Fac apel la instituții să decaleze intervalul de muncă al angajaților și să aplice munca la domiciliu. Fac apel la restaurante să respecte măsurile și să nu avem petreceri sau alte adunări”, a afirmat primarul Emil Boc. 

CITEȘTE ȘI:


Rata de incidență la Cluj-Napoca este de 6,57 la mie! Boc: „Clujul NU intră în carantină. S-ar putea să apară noi RESTRICȚII”

Ultimele Stiri
abonare newsletter