Actualitate

Ministrul Culturii a propus patru scenarii pentru organizarea evenimentelor în plină pandemie

Ministrul Culturii a propus patru scenarii pentru organizarea evenimentelor în plină pandemie. Scenariile urmează să fie analizate, iar apoi se va decide dacă se vor organiza evenimente sau nu.

 

 


O nouă șansă pentru organizarea evenimentelor pe timp de pandemie. Ministrul Culturii Bogdan Ghoerghiu a propus patru scenarii în care s-ar putea organiza un eventiment cultural în această perioadă.

 


Ministrul spune că avem nevoie și de soluții, nu doar de restricții, lucru care l-a spus ieri și premierul României, Florin Cîțu.

 „În momentul de față, după cum a anunțat și domnul premier Florin Cîțu, s-au creat mai multe grupuri interministeriale, pe diferite segmente. Scopul acestor grupuri de lucru este să avem niște norme clare care să ofere predictibilitate după termenul înaintat de premier, cel de 1 iunie, pentru ca organizatorii de evenimente. Cei din HoReCa să poată avea un plan A și un eventual plan B în cazul înrăutățirii cifrelor, tocmai pentru că, fără predictibilitate, nimeni nu își poate face niște planuri, atât organizatoric, cât și financiar”, a declarat Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, pentru B1TV.


Patru scenarii pentru organizarea evenimentelor

Ministrul Culturii a propus patru scenarii care se iau deja în calcul pentru organizarea evenimentelor pe timp de pandemie. Scenariile vor fi analizate, după care se va decide dacă există posibilitatea de a organiza evenimente.
1. prin prezentarea unei dovezi de vaccinare anti-COVID-19
2. prin prezentarea unui test negativ efectuat cu maximum 48 de ore înainte
3. prin prezentarea unui document medical care să ateste imunizarea conferită de trecerea boală
4. prin testare rapidă înainte de evenimentul respectiv, situație care se aplică persoanelor care nu se încadrează în celelalte trei variante

Bogdan Gheorghiu a spus că este important ca artiștii să fie vaccinați, tocmai pentru a se putea organiza astfel de evenimente. El speră ca în această etapă de vaccinare să fie incluși și artiștii.


„Noi am solicitat ca artiștii să fie incluși în etapa a doua de vaccinare. Din păcate, doar cei din instituțiile subordonate ministerelor au intrat în această etapă, dar nu pe linie profesională, ci pe linie administrativă, pentru că a fost un alt capitol unde s-a precizat acest lucru. În schimb, am obținut promisiunea că în prima fază a etapei a treia de vaccinare sunt incluși artiștii”, a spus Bogdan Gheorghiu.

CITEȘTE ȘI:


Vești bune pentru UNTOLD, Electric Castle și Neversea. Ministrul Culturii vrea să permită organizarea unor festivaluri cu persoane vaccinate

abonare newsletter