Actualitate

Începe demolarea podului din Văleni. Circulația va fi închisă

Podul din Văleni, degradat din cauza inundațiilor, a fost demolat, urmând să fie începută reconstruirea acestuia. Circulația va fi restricționată în perioada desfășurării lucrărilor.

 

 


Consiliul Județean Cluj demarează demolarea podului ce traversează Valea Valcău din satul Văleni, comuna Călățele, în vederea construirii unui pod nou.

Pod afectat de inundații


În prezent, ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice extreme înregistrate în vara anului trecut și care au provocat degradări semnificative, podul nu mai îndeplinește condițiile optime de siguranță. Acesta a suferit o serie de degradări semnificative din cauza inundațiilor. În consecință, expertiza tehnică efectuată a stabilit necesitatea construirii, de la zero, a unui pod nou, capabil să asigure siguranță și confort circulației rutiere și pietonale.

Lucrările de regularizare a albiei au fost deja executate, începem demolarea și, imediat după, construcția noului pod. Vom verifica în permanență calitatea lucrărilor astfel încât podul să aibă o durată de exploatare cât mai mare" a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.


Perioada desfășurării lucrărilor

În acest context, pe perioada desfășurării lucrărilor de demolare a vechiului pod și de realizare a celui nou circulația rutieră pe acest sector de drum județean va fi temporar închisă,  începând de joi, 8 aprilie, până cel târziu în data de luni, 17 mai a.c.


Pe toată perioada desfășurării lucrărilor și a închiderii temporare a circulației rutiere publice pe acest sector, participanții la trafic vor putea folosi următoarele trasee de ocolire:

DN 1 – Huedin – DN 1R;


DN 1 (intersecție cu DJ 108C) – Mănăstireni – Râșca – DN 1R.

Accesul înspre localitatea Văleni se va realiza pe următoarele variante:

dinspre DN 1R: (DJ 108C) – Călata – Văleni (5 kilometri);

dinspre DN 1: (DJ 108C) – Mănăstireni – Văleni (9 kilometri).

Ultimele Stiri
abonare newsletter