Actualitate
Continuă lucrările de modernizare în Dej. Ce străzi vor fi reabilitate? GALERIE FOTO
Lucrările de modernizare continuă în Dej. Mai multe străzi sunt modernizate sau reabilitate, iar primarul Morar Costan a specificat că lucrările vor continua în mai multe zone.
Continuă modernizarea străzilor din municipiul Dej. Până în acest moment s-au realizat lucrări de întreținere pe străzile Dobrogeanu Gherea, Crângului și pe strada Orizont.
Acum se continua lucrările de modernizare pe strada Ecaterina Teodoroiu, iar lucrările sunt cu finanțare nerambursabilă în cadrul proiectului Modernizarea coridorului integrat de mobilitate urbană, reprezentat de strada Unirii, strada Dobrogeanu Gherea, strada Ecaterina Teodoroiu, strada Regina Maria, Strada Mircea cel Bătrân, strada Mărășești (între Mircea cel Bătrân și str. Gh. Șincai) strada Gheorghe Șincai, strada 1 Mai (între strada G. Coșbuc și strada I.P. Reteganul) strada Crângului”, finanțat prin Programul Operațional Regional – REGIO ( 2014-2020 ).
„Pe lângă lucrările la infrastructură desfășurate în cadrul celor 6 proiecte europene de Mobilitate Urbană, la fel ca în fiecare an, în această perioadă se intervine prin lucrări de reparații și întreținere în mai multe zone din municipiu.
Intervențiile vor continua și în alte zone unde este necesar, prin Serviciul Administrării Domeniului Public din cadrul Primăriei Municipiului Dej”, a specificat primarul municipiului Dej, Morar Costan.
CITEȘTE ȘI:
Șefi ai Poliției din Dej la chef cu interlopii clujeni în plină pandemie de COVID-19