Actualitate

Atenție, șoferi! Lucrări de întreținere pe trei drumuri turistice din Cluj

Consiliul Județean Cluj a încheiat trei contracte de lucrări pentru întreținerea drumurilor județene.

 

 


Consiliul Județean Cluj anunță că a încheiat trei contracte de execuție a lucrărilor cuprinse în Programul de întreținere curentă și periodică a unor drumuri județene pentru anul 2021.

 


„Condițiile meteo sunt prielnice lucrărilor la drumuri, astfel încât acestea vor debuta în perioada imediat următoare. Creșterea calității infrastructurii rutiere rămâne o prioritate absolută a Consiliului Județean. Conștienți fiind că aceasta reprezintă o premisă de bază a impulsionării dezvoltării întregului județ, nu mai puțin de 73 de drumuri sau sectoare de drumuri județene vor beneficia în acest an de lucrări de întreținere, finanțate din bugetul propriu”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Întreținere pe drumurile „lăsate de izbeliște” de Kiat

Astfel, pe DJ 107P Gilău – Someșu Rece lucrările de întreținere vor viza un sector în lungime de 3,9 kilometri, cuprins între km 0+000 și km 3+900. Acestea vor consta în plombarea gropilor cu îmbrăcăminte asfaltică, tratarea burdușirilor și ridicarea la cote a căminelor carosabile existente.


Totodată, pe drumul județean 107M Luna de Sus – Vlaha – Săvădisla urmează a fi executate lucrări de întreținere pe tronsonul în lungime de 9,75 km cuprins între pozițiile 0+000 și 9+750. Acestea vor consta în plombarea gropilor cu îmbrăcăminte asfaltică și tratarea burdușirilor.

De asemenea, pe drumul județean 182E Chiuiești – Mănăstirea Cășiel, lucrările vor viza un sector în lungime de 7 kilometri, cuprins între km 0+000 și km 7+000. Acestea vor consta în frezarea asfaltului, plombarea gropilor cu îmbrăcăminte asfaltică, tratarea burdușirilor, curățarea șanțurilor și a rigolelor, tăierea vegetației și a lăstărișului din vecinătatea drumului, reparații la trotuare, montarea de parapeți metalici și refacerea hidroizolației podurilor.


Consiliul Județean Cluj a lansat în aprilie licitația pentru lucrări de modernizare și reabilitare a drumului județean DJ 107P Gilău (DN1) – Someșul Rece – Mărișel – DN1R. Drumul este relicitat, întrucât CJ Cluj a reziliat contractul cu firma Kiat Group Construct, care a dus lucrările la un stadiu fizic de doar 20%. La începutul acestui an, Consiliul Județean Cluj a aprobat actualizarea noilor indicatori tehnico-economici ai lucrărilor de modernizare și reabilitare a patru drumuri județene finanțate din fonduri europene, de 164 km. Este vorba despre DJ 107P Gilău (DN1) – Someșul Rece – Mărișel – DN1R (44 km); DJ 107M Luna de Sus – Băișoara – Buru (42 km); DJ 109A Chinteni – Vultureni – Recea Cristur – Dealu Jurcii (38 km); DJ 150 Viișoara-Ceanu Mare – Frata – Mociu (39 km).

„Necesitatea reluării licitațiilor pe 107P, 107M, 109A și 150 a fost determinată de rezilierea contractelor subsecvente de proiectare și execuție cu asocierea condusă de Kiat Group Construct, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale asumate. La momentul rezilierii contractelor, stadiul fizic cumulat al lucrărilor pe aceste drumuri județene era de 20%”, conform conducerii CJ Cluj.


Reamintim în acest context faptul că, în cursul acestui an, Consiliul Județean va desfășura lucrări, în cadrul programului de întreținere curentă și periodică, pe nu mai puțin de 73 de drumuri sau sectoare de drumuri județene. În acest scop, forul administrativ județean a alocat din bugetul propriu al instituției 60 de milioane de lei.

72 de drumuri județene vizate de lucrări de întreținere, în 2021

- DJ 103G limită cu județul Alba – Podeni – Moldovenești
- DJ 103G (DN 75) – Cheia – Cheile Turzii  – Săndulești – DJ 107L
-DJ 103G Tureni – Aiton – Gheorgheni – Cluj-Napoca
-DJ 103H (DN 1/E 60) – Bologa – Săcuieu
-DJ 103I (DJ 103G) – Cabana Cheile Turzii
-DJ 103J (DN 1R) – Alunișu – Săcuieu (DJ 103H)
-DJ 103J Săcuieu (DJ 103H) – Vișagu – Cabana Vlădeasa
- DJ 103K (DN1/E60) – Căpușu Mare – Râșca (DJ 103L) – Beliș (DN 1R)
- DJ 103L Mănăstireni – Râșca
- DJ 103M Vâlcele – Rediu – Aiton
- DJ 103N Șaula – limită cu județul Sălaj
- DJ 103T (DN 1/E 60) – Feleacu
- DJ 103V Someșu Rece – Stolna – Vlaha – Vălișoara – DJ 107L
- DJ 103Z (DJ 107R) Sălicea – Micești – Tureni (DJ 103G)
- DJ 105S Centura Ocolitoare – Pata – Boju
- DJ 105T Cluj-Napoca – Corușu – Săliștea Nouă – Săliștea Veche – Berindu – DN 1F
- DJ 107F limită cu județul Alba – Luncani
- DJ 107J (DJ 107M) Săvădisla – Finișel – Plopi – Valea Ierii – Cerc
- DJ 107L Turda – Petreștii de Jos – Crăiești – Lita – DJ 107M
- DJ 107M (DN 1) Luna de Sus – Vlaha – Săvădisla – Lita – Băișoara – Iara – Buru – limită cu județul Alba
- DJ 107N (DJ 107M) – Băișoara – Moara de Pădure – Valea Ierii (DJ 107J) – Plopi
- DJ 107N Plopi – Gura Râșca – Someșu Rece (DJ 107P)
- DJ 107P (DN 1) Gilău – Someșu Rece – Someșu Cald – Mărișel – DN 1R
- DJ 107R Cluj-Napoca – Sălicea – Ciurila – DJ 107L
- DJ 107R (DJ 107L) Filea de Jos – Săcel (DJ 107M) – Băișoara – Muntele Băișorii – Cabana Băișoara – Muntele Mare
- DJ 107S Gura Râșca – Măguri Răcătău
- DJ 107T Mărișel – Măguri Răcătău – Măguri – Pârâul Dumitreasa – Lunca Diacului – limită cu județul Alba
- DJ 108A (DN 1) Ciucea – limită cu județul Sălaj
- DJ 108B limită cu județul Sălaj – Pustuța – Bobâlna – Maia – Șomcutu Mic – Dej
- DJ 108C (DN 1J) Gârbău – Aghireșu – Leghia – DN1/E60 – Ardeova – Mănăstireni – Călata – Mărgău – Răchițele – Doda Pilii
- DJ 108K limită cu județul Bihor – Baraj Drăgan
- DJ 108N Aghireșu – limită cu județul Sălaj
- DJ 109 (DN 1C) Răscruci – Borșa – Fodora – Așchileu Mic – limită cu județul Sălaj
- DJ 109A Chinteni - Vultureni – Dealu Jurcii (DJ108B) – Ciubanca – limită cu județul Sălaj
- DJ 109B (DN 1C) Fundătura – Lujerdiu – Cornești – Tiocu de Sus – Oșorhel (DJ 108B)
- DJ 109C Gherla – Fizeșu Gherlii – Țaga – Sucutard – Cămărașu (DN16)
- DJ 109D (DJ 109C) Nicula – Sic – Coasta – Vișea – Jucu de Sus – DN 1C – Jucu Herghelie
- DJ 109E (DJ 108B) Dej – Cetan – Vad – Valea Groșilor – limită cu județul Sălaj
- DJ 109S (DJ 109A ) Vechea – Deușu – Sânmărtin
- DJ 109S Sânmărtin – Giula – Borșa (DJ 109)
- DJ 109T (DJ 109D) Nicula – Mănăstirea Nicula
- DJ 109V Pădureni – Satu Lung – Giula (DJ 109S)
- DJ 150 Viișoara – Frata – Mociu (DN16)
- DJ 150 (DN 16) Mociu – Chesău – Pălatca
- DJ 150A (DN 15) Luna – Aeroport Luna
- DJ 151C limită cu județul Mureș – Tritenii de Sus – DJ 150
- DJ 161 (DN 16) – Gădălin – Bonțida – DN 1C
- DJ 161 (DN1C) – Dăbâca – Panticeu
- DJ 161 Panticeu – Sărata – limită cu județul Sălaj
- DJ 161A Apahida – Cojocna
- DJ 161A Cojocna – Iuriu de Câmpie – Ceanu Mare (DJ 150)
- DJ 161B Ceanu Mare – Andici – Ploscoș – Turda
- DJ 161B Turda – Bogata – Călărași – Călărași Gară
- DJ 161C (DN 1C) Iclod  – Aluniș - Corneni
- DJ 161C Corneni – Pintic – Ocna Dejului – Dej
- DJ 161D Jichișu de Sus – Dej – Mănăstirea – Nireș – Unguraș – Valea Ungurașului
- DJ 161D Ceaba – Sânmărtin – DJ 109C
- DJ 161E Târgușor – Diviciorii Mari – Habadoc
- DJ 161E Habadoc – Buza – Feldioara – Valea Caldă – DJ 109C
- DJ 161F (DJ 161E) Valea Caldă – Cătina – limită cu județul Bistrița-Năsăud
- DJ 161G Sucutard – Pălatca – Vaida Cămăraș – DN16
- DJ 161G (DN16) – Căianu
- DJ 161H (DN 16) – Suatu
- DJ 161J (DN 16) Zorenii de Vale – Roșieni – Geaca (DJ 109C)
- DJ 161K (DN16) Căianu Vamă – Bărăi – Sava – Mureșenii de Câmpie – Chiriș (DJ 161G)
- DJ 170B (DN 1F) Topa Mică – Așchileu Mic (DJ 109)
- DJ 172A limită cu județul Bistrița-Năsăud  – Țaga (DJ 109C)
- DJ 172F Gherla – Mintiu Gherlii – Petrești – Salatiu – Mănăstirea – Sânmărghita – limită cu județul Bistrița-Năsăud
- DJ 182E (DN 18B) Chiuiești – Mănăstirea Cășiel
- DJ 182F (DN 17) Cuzdrioara – Valea Gârboului – Gârboul Dejului – Rugășești (DN 18B)
- DJ 191D limită cu județul Sălaj – Vânători (DJ 108A)
- DJ 763 limită cu județul Bihor – Ic Ponor – Doda Pilii (DJ 108C)
- DJ 764B (DN 1) – Valea Drăganului – Lunca Vișagului – Baraj Drăgan (DJ 108K)

De asemenea, în cadrul lucrărilor de întreținere mai sunt prevăzute lucrări constând în întreținerea drumurilor pietruite, lucrări de marcaje și semnalizare rutieră, servicii de deszăpezire și servicii de intabulare.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter