Actualitate

Jazz in the Park, pus în dificultate după ultimele măsuri de relaxare: „Creează mai mult ambiguitate decât claritate”

Organizatorul Jazz in the Park cere explicații după noua propunere de regulament de evenimente pentru această vară.

 

 


Organizatorul Jazz in the Park și membru al AROC (Asociația Română a Organizatorilor de Concerte), Alin Vaida a declarat, într-o postare de pe Facebook, de ce noul regulament de evenimente pentru această vară ar trebui revizuit.

 


Măsuri aproape imposibile

Acesta a explicat faptul că organizatorii de evenimente se vor confrunta cu îndeplinirea aproape imposibilă a noilor măsuri, fapt pentru care mulți dintre ei vor alege mai degrabă să nu organizeze festivalurile.  

„Capacitatea evenimentelor este condiționată de cum stăm cu vaccinarea la nivel național. Pe de o parte, noi nu putem controla asta, pe de altă parte, și dacă ne apucăm să promovăm vaccinarea pe canalele noastre, eu cred că publicul care consumă cultură este deja vaccinat sau are de gând să o facă. Poate nu toți, dar o proporție mare.


Vara trecută aveai în aer liber o limită de 500 de persoane, măsurai temperatura la intrare, purtai mască și asigurai distanțare în eveniment și gata. Au fost sute de evenimente vara trecută organizate așa, numai eu am făcut 10 și nu s-a întâmplat nimic rău.

Acum e obligatoriu să-ți verifici publicul participant (fie că e vaccinat, fie să-l testezi). Problema cu măsura asta este că ea cade doar pe umerii organizatorului.” a declarat organizatorul, pe pagina sa de Facebook.


Mai multă ambiguitate decât claritate

O altă cauză pentru care măsurile ar trebui modificate este faptul că creează confuzie, prin neclaritatea cu care au fost scrise și emise.

„Există multe măsuri care creează mai mult ambiguitate decât claritate: trebuie să asigurăm 2mp în eveniment pentru participanți sau din 1 August, evenimentele nu pot avea o durată mai mare de o zi. Ce înseamnă toate acestea? Acei 2 mp, trebuie să fie la scenă, sau în tot perimetrul de eveniment? Ce înseamnă un eveniment de 1 zi? Spre exemplu, Jazz in the Park va avea 4 zile, dar în cadrul festivalului, nici o activitate nu va dura mai mult de 5 ore. Deci pot să fac sau nu?” și-a exprimat nemulțumirea Alin Vaida.


Susținerea publicului, mai importantă ca niciodată

Organizatorul Jazz in the Park a mai transmis publicului că ar fi de ajutor susținerea lor, înșirând moduri prin care iubitorii de festivaluri pot susține, cel puțin moral, evenimentele de acest fel.

„Puteți susține public mesajele industriei, puteți alege să participați la proiectele pe care le fac cei ce pot și îndrăznesc, puteți să ne înțelegeți.

E timpul să începem să înțelegem unii pe alții și să înțelegem sectorul cultural în țara asta. Și primul pas ar fi ca publicul să înțeleagă mai bine cum funcționează acele festivaluri sau proiecte la care mergeau cu bucurie acum ceva timp.

Vă rog să ne fiți alături. Măcar moral. Și să ducem cultura în țara asta acolo unde îi e locul și unde îi dictează potențialul că ar putea fi.” a declarat Alin Vaida.

Festivalul Jazz in the Park va avea loc în perioada 2-5 septembrie 2021, conform organizatorilor evenimentului.

Ultimele Stiri
abonare newsletter