Actualitate
De ce NU au fost anunțați clujenii despre POTOPUL de duminică? Prefectura: Nu a fost COD ROȘU
Daune inimaginabile în Cluj-Napoca, cauzate duminică de potop. De ce nu a anunțat nimeni furtuna?! Răspunsul Prefecturii și al ISU.
Irina Munteanu, subprfect de Cluj, a explicat de ce clujenii nu au fost anunțați de furtuna monstru ce a avut loc duminică seara la Cluj-Napoca, având în vedere amploarea ei.
Subrefectul a declarat pentru monitorulcj.ro că mesajele RO Alert se trimit doar în cazul unui cod roșu. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică seara o atenționare de cod portocaliu.
Răspunsul Prefecturii Cluj
Totuși, furtuna de duminică seara a fost una devastatoare și cineva putea fi grav rănit. În mai multe cartiere s-au creat daune inimaginabile.
„Dacă vorbim despre avertizarea prin RO Alert, pe acest sistem se transmit avertizările pentru clasificarea cod roșu. Aseară a venit din partea ANM informarea pe cod portocaliu, pe județul Cluj. Conform procedurilor și reglementărilor în vigoare, RO Alert se transmite pe cod roșu. Spre deosebire de astăzi, de exemplu, când au început să vină codurile roșii punctual, pe localități, ieri a fost doar cod portocaliu general, la nivelul mai multor județe”, a spus Irina Munteanu.
Subprefectul Irina Munteanu a declarat pentru monitorulcj.ro că s-au înregistrat până în prezent peste 150 de solicitări de urgență în urma furtunilor. Până acum, 80 au fost concretizate.
Echipaje ale ISU Cluj, CERT Transilvania, Spații Verzi și, inclusiv, Electrica, lucrează pentru a rezolva situația.
„S-au făcut daune mari, situația este sub control. Județul este în cod portocaliu în aceste ore, până mâine dimineața. Am discutat cu toate forțele implicate încă de dimineață și într-adevăr au fost peste 150 de solicitări, 80 dintre ele s-au concretizat, iar 20 au venit în dimineața aceasta, în special pe arbori doborâți, acoperișuri, elemente de construcție, avarii în ceea ce privește și distribuția de energie electrică. Acolo problemele au fost un pic mai delicate pentru că, spre deosebire de alte dăți, nu a ținut de o simplă conectare/schimbare a siguranțelor. S-au rupt efectiv cabluri de joasă tensiune. Încă de aseară toate echipele sunt în teren. Inclusiv cele ale Primăriei pe spații verzi, voluntarii CERT Transilvania. Nu mai sunt probleme deosebite acum și se lucrează în continuu și pe spațiile verzi pentru degajare și curățenie.
Cred că peste 100 de persoane au fost angrenate în toată povestea, pompieri 11 echipaje, 7 de la Spații Verzi, 8 echipaje ale CERT, echipele Electrica. Toată lumea lucrează, inclusiv cei din concedii au fost chemați. În astfel de situații nu se pune problema. Se lucrează pe rând, le iau pe toate pe rând. Trebuie întocmite și pentru fiecare daună la mașină. La mașini se întocmește un raport pentru a servi la asigurări”, a declarat subprefectul Irina Munteanu pentru monitorulcj.ro.
Răspunsul ISU
Ofițerul de presă al ISU Cluj a explicat pentru monitorulcj.ro că există oclasificare a codurilor făcută de Institutul Național de Meteorologie și că, potrivit procedurii, doar în cazul codurilor roșii se emit mesajele RO Alert. Nu există reglementări în care să se trimită mesaje RO Alert cu cod portocaliu, deși furtuna de duminică seara a fost una de mare amploare și foarte periculoasă.
Totodată, ofițerul a mai menționat faptul că situația de duminică seara a fost una imprevizibilă, iar timpul scurt nu a lăsat autoritățile să acționeze mai repede. Majoritatea solicitărilor din partea clujenilor ar fi venit după ce furtuna s-a terminat, iar nimeni nu a fost rănit, din fericire.
Problema cea mai mare a fost că evenimentul nu a fost evaluat la amploarea pe care a avut-o de fapt și că fenomenul nu a fost atenționat corespunzător. Astfel de furtuni pot cauza de multe ori tragedii, iar de această dată au fost cauzate daune inimaginabile.
CITEȘTE ȘI:
VIDEO. Mașinile „navighează” pe Bulevardul Eroilor, după furtună! E DEZASTRU în Centrul Clujului
VIDEO. Gheorgheni, cartierul PĂRĂSIT! Încă nu a curățat nimeni, deși aleile sunt pline de copaci căzuți și cabluri de curent rupte
Cod ROȘU de VIJELII și GRINDINĂ în trei localități din Cluj