Actualitate
Metroul din Cluj va fi gata în 5 ani! Viceprimarul Clujului dă asigurări că există BANI suficienți
Metroul din Cluj-Napoca va fi gata în 2026, indiferent de sursa de finanțare .
Dan Tarcea, viceprimarul Clujului, a dat din nou asigurări că vom avea câteva stații de Metrou în Cluj până în 2026.
„Toată lumea vorbește acum de PNRR, dar acum trei ani nu exista acest program și metroul era în planul nostru. E clar că suma de 350 de milioane de euro trebuie cheltuită până în 2026. În caz contrar, statul român va da banii înapoi. Suntem în faza de elaborare a studiului de fezabilitate și nu există niciun proiect de investiții care să fie făcut la nivelul municipiului fără să aibă în spate un studiu de fezabilitate, studiu care îți arată exact toate detaliile proiectului de execuție”, a declarat Dan Tarcea.
Viceprimarul a mai adăugat că PNRR este doar un loc de unde pot să vină banii, fiind luate în calcul și alte variante.
„Studiul de fezabilitate stabilește traseul, încărcarea, stațiile, iar proiectarea vine ulterior. Mai avem 5 ani la dispoziție și pot fi mai multe surse de finanțare, eu sunt optimis. Centura Vâlcele – Apahida și Autostrada Transilvania au fost realizate prin bugetul de stat sau alte programe europene”, a spus Tarcea.