Actualitate

Metroul clujean ar putea rămâne fără BANI! Criza politică din România pune în pericol PNRR-ul

Proiectul metroului din Cluj ar urma să primească 300 de miilioane de euro prin PNRR, dar criza politică din România ar putea bloca finanțarea.

Premierul Florin Cîţu a declarat, la Galaţi, că episodul petrecut joi în Parlament ar putea să creeze probleme în ceea ce priveşte aprobarea PNRR, prin faptul că lumea îşi pune semne de întrebare dacă România mai este un stat de drept.

„Vreau să vă dau o informaţie care a apărut acum: planurile PNRR ale Poloniei şi Ungariei ar putea să fie amânate, pentru că sunt probleme cu statul de drept. Ceea ce s-a întâmplat ieri în Parlamentul României ar putea să creeze probleme. Un partid care spune că este proeuropean se alătură unui partid extremist şi încearcă să distrugă ordinea în România. Să ştiţi că lumea îşi pune semne de întrebare dacă România mai este un stat de drept. Din păcate, avem un partid proeuropean care ajută un partid extremist. Am preluat conducerea Ministerului Investiţiilor şi mă voi asigura că PNRR-ul va fi aprobat spre sfârşitul acestei luni, dar să ştiţi că riscurile sunt enorme, de aceea fac apel la responsabilitate din partea clasei politice. Uitaţi-vă ce se întâmplă în alte ţări, unde nu se respectă statul de drept”, a afirmat Cîţu vineri.


Premierul le-a transmis celor de la USR PLUS că încă îi consideră colegi şi că uşile sunt în continuare deschise pentru ei, în situaţia în care vor reveni la "sentimente mai bune".

„Eu încă îi consider colegi pe cei de la USR şi las uşile deschide, chiar dacă s-au spus multe în ultima perioadă. Să revină la sentimente mai bune şi să îşi dea seama că nu mie îmi fac rău, nu fac rău doar PNL, ci fac rău românilor prin acţiunile pe care le-au făcut ei în Parlamentul României şi pe care le-au susţinut. Preşedintele partidului, Dan Barna, era acolo şi nici măcar nu a încercat să oprească acele acţiuni. Niciodată nu voi permite ca PNL să facă aşa ceva. Noi nu vom face niciodată aşa ceva şi nu vom susţine un partid extremist să distrugă ordinea în România”, a spus Cîţu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter