Economie

„Furtul” zborurilor de la Cluj a fost sistat de justiție

<p><img src="documente/stories/2012/03_martie/21/05-avion.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Consiliul Județean Mureş va fi obligat să respecte legea concurenţei şi să stabilească valori ale tarifelor apropiate de cele practicate pe „piaţa zborurilor”.</p>

 

Tribunalul Cluj a dat dreptate luni Consiliului Judeţean Cluj şi a suspendat „tarifele nesimţite” stabilite de Consiliului Judeţean Mureş, cu scopul eliminării concurenţei venite din partea aeroporturilor învecinate. Astfel că, aplicarea prevederilor privind condiţiile şi tarifele de operare ale Aeroportului Târgu-Mureş pe anul 2012, prevăzute în anexa la HCJ Mureş de la sfârşitul lunii ianuarie, s-au sistat până la judecarea cauzei.

În data de 17 ianuarie, Consiliul Județean Cluj a înaintat o acțiune în instanță în care acuza Consiliul Județean Mureş de concurenţă neloială în legătură cu finanţarea Aeroportului Târgu-Mureş.

Târgu-Mureş dă aproape gratis aeroportul operatorilor

Consiliul Judeţean vecin s-a amestecat în piaţa locală a zborurilor plusând, în încercarea disperată de a atrage operatori aerieni care activau la Cluj, cu o ofertă irezistibilă – tarife cu 90% mai mici decât cele practicate de Aeroportul Cluj-Napoca – pentru a le muta baza de operare pe Aeroportul din Târgu Mureș.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, a explicat, ieri, de unde vinde concurenţa neloială. Aeroportul mureşean practică o taxă de de numai 0,95 de euro/pasager, datorită subvenţiilor primite de la CJ Mureş, în timp ce, în cazul aeroportului clujea,n taxa respectivă este de 10 euro, potrivit lui Tişe.


Practic, oferind tarife apropiate de zero, mureşenii încearcă să-și elimine competitorii la atragerea companiilor aeriene, deoarece acestea aleg ofertele având în vedere ca element de departajare primordial costul.

„Suntem deschişi la competiţie, dar vrem să fie corectă”


Singura dorinţă a reprezentanţilor aeroportului este de a se respecta, atât legislaţia „juridică”, în vigoare, în acest moment, cât şi legile economiei de piaţă, care dau dreptul la o luptă dreaptă între „jucători”. „Noi considerăm că este foarte important să se respecte legea europeană şi naţională. Suntem deschişi la competiţie, dar vrem să fie corectă.”, a declarat pentru Monitorul de Cluj, David Ciceo, directorul aeroportului clujean.

Referitor la prejudiciile pe care aeroportul le-ar fi înregistrat dacă aplicarea hotărârii nu ar fi fost sistată, acesta evită să facă o estimare, dând de înţeles totuşi că ar vorba de pierderi serioase. „Este greu de estimat o valoare a pierderilor dacă tarifele ar fi fost păstrate, cert este că, având o distorsiune a pieţei, era posibil să plece şi alţi operatori”, adaugă Ciceo.

Consiliul judeţean a investit milioane de euro în aeroport

Pentru a aduce aeroportul la standarde internaţionale şi, implicit, pentru consolidarea infrastucturii, atât de importantă în atragerea investitorilor, CJ Cluj a investit aici în ultimii ani zeci de milioane de euro. Doar pentru terminalul de plecări, inaugurat în mai 2009, autorităţile judeţene au cheltuit 25,8 de milioane de euro.

Construcţia are o suprafaţă de 16.000 de metri pătraţi şi o capacitate de procesare a 750 de pasageri pe oră, respectiv 1,5 milioane de pasageri pe an.
Totodată, potrivit conducerii Consiliului Judeţean, până acum, din bugetul judeţului, au fost plătiţi 1,6 milioane lei pentru pista nouă a aeroportului, care ar urma să fie terminată în vara acestui an.

„Sperăm ca, în conformitate cu discuţiile şi cu contractul pe care îl avem, undeva în lunile iulie-august, clujenii să se poată bucura de o pistă nouă, de 2.100 de metri, lată de 60 de metri”, a declarat, recent, Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj. Noua pistă va permite şi aterizarea aeronavelor mari, ceea ce înseamnă că vor putea veni noi operatori de zbor în Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter