Economie

Misiunea FMI vine la Bucureşti pe 15 ianuarie

Misiunea Fondului Monetar Internaţional, condusă de negociatorul şef pentru România Erik de Vrijer, va veni la Bucureşti pe 15 ianuarie, pentru cea de-a şaptea şi a opta evaluare a acordului Stand By cu România, a anunţat, joi, reprezentantul rezident al FMI pentru România şi Bulgaria, Tonny Lybek, într-un comunicat remis Agerpres.

"O misiune a FMI, condusă de Erik de Vrijer, va face o vizită la Bucureşti, în perioada 15 - 29 ianuarie 2013, pentru a desfăşura cea de 7-a şi a 8-a evaluare a Acordului Stand By cu România. Misiunea FMI va discuta cu autorităţile române evoluţiile recente economice şi de perspectivă, bugetul pentru 2013, progresele în reformele structurale, cât şi politica monetară. Misiunea FMI va avea loc împreună cu o echipă a Comisiei Europene şi Băncii Mondiale. Concluziile vor fi făcute publice la finalul misiunii", a declarat reprezentantul rezident pentru România şi Bulgaria, Tonny Lybek.

Potrivit sursei citate, autorităţile române tratează acordul ca fiind unul de tip preventiv, ceea ce înseamnă că acestea nu intenţionează să tragă fonduri din resursele disponibile.
Delegaţia Fondului a amânat, în toamna lui 2012, cea de-a şaptea evaluare a acordului stand-by cu România, pe fondul desfăşurării alegerilor parlamentare şi formării unui nou guvern.
Premierul Victor Ponta a reafirmat că doreşte încheierea unui nou acord preventiv cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi consideră că trebuie evitată accesarea fondurilor care vor fi puse la dispoziţia României.

"În ianuarie facem în primul rând review-ul, analiza actualului acord cu FMI şi pregătim acordul pentru primăvară. Eu am mai spus foarte clar că vreau să avem un nou acord cu FMI, dar nu vreau să luăm bani decât, Doamne fereşte, într-o situaţie de criză. Am înţeles că nu am fost clar şi că am spus că nu vreau să facem acord decât într-o situaţie de criză. Nu, acordul e preventiv, ca şi cel actual şi vreau să îl facem. Ca şi cel actual, vreau să nu tragem bani, că acum nu am tras. Avem acord preventiv şi nu am luat niciun euro sau dolar de la FMI şi la fel vreau să fie şi în continuare. Vreau să avem acord preventiv cu FMI, CE şi Banca Mondială în continuare, dar nu vreau să accesăm banii care sunt puşi acolo pentru noi fiindcă asta ar însemna că nu putem să ne finanţăm de pe pieţele private, ori, în acest moment, ne-am finanţat şi ne finanţăm în continuare cu o dobândă nu foarte mică, dar cea mai mică din istoria României, undeva în jur de 5%", sublinia Victor Ponta, pe 21 decembrie.

Valoarea totală a actualului acord al FMI cu România este de 3,6 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 300 la sută din cota pe care România o are la Fond. La sfârşitul lunii septembrie, la încheierea celei de-a şasea revizuiri a acordului de tip preventiv, Boardul FMI a disponibilizat o nouă tranşă, în valoare de 430 milioane DST (Drepturi Speciale de Tragere), echivalentul a 519,2 milioane euro (663,1 milioane dolari).

Ultimele Stiri
abonare newsletter