Economie
Reprezentanţii FMI discută cu conducerea BNR
<p><strong>Delegaţia Fondului Monetar Internaţional discută joi cu conducerea Băncii Naţionale a României, printre temele ce urmează a fi abordate numărându-se supravegherea bancară, sistemul bancar, indicatorii de prudenţialitate etc, au declarat pentru AGERPRES surse apropiate discuţiilor.
Primele discuţii vor fi cu Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din cadrul BNR, întâlnirea bazându-se în special pe supravegherea bancară. De asemenea, va fi abordat şi subiectul legat de recentele modificări ale legii privind abuzul din noul Cod Civil, conform căruia, dacă o asociaţie de clienţi demonstrează în instanţă că o anumită clauză dintr-un contract de credit este abuzivă, toate contractele ce conţin respectiva prevedere pot fi denunţate
Negocierile de la BNR vor mai viza sistemul bancar, datele privind indicatorii de prudenţialitate, garanţiile eligibile, rezultatele recente ale supravegherii şi raportarea tranzacţiilor repo şi a depozitelor clienţilor, precum şi progresul în ceea ce priveşte planurile de urgenţă şi procedurile.
Misiunea comună a Fondului Monetar Internaţional (FMI), Comisiei Europene şi Băncii Mondiale a început marţi a şaptea şi a opta evaluare a acordului Stand By cu România.
În cadrul vizitei, programată să se deruleze până pe 29 ianuarie, vor fi analizate subiecte precum evoluţiile recente ale economiei româneşti şi bugetul pe 2013.