Economie

Câte hectare mai sunt disponibile pentru investitori în Parcul Industrial Tetarom III de la Jucu?

<p><strong>Directorul Tetarom III, Viorel Găvea, a explicat situaţia terenurilor disponibile în Parcul Industrial Tetarom III de la Jucu. Potrivit acestuia, la ora actuală mai există doar două parcele disponibile pentru investitori pe o suprafaţă totală de 28 de hectare şi doi investitori care au nevoie de 70 de hectare. </strong></p>

 


Potrivit lui Găvrea, la ora actuală, cea mai mare suprafaţă o ocupă firma De Longhi, urmată de Bosch.

„În acest moment, în Parcul Industrial Tetarom III de la Jucu situaţia se prezintă în felul următor: firma De Longhi ocupă 30 de hectare,Transcarpatica au trei hectare, Bosch 22 de hectare, M.R. Logistic şase hectare, Imperial 12 hectare şi Diectrich 4, 5 hectare, Star Storage ocupă două hectare. Mai avem 28,33 hectare în negocieri şi suprafeţe libere o parcelă de 16 hectare şi o altă parcelă de 12 hectare. Firma Battistero doreşte 30 de hectare, iar o altă firmă cu care ne aflăm în negocieri are nevoie de 40 de hectare”, a precizat directorul Tetarom.


Potrivit preşedintelui CJ Cluj, Horea Uioreanu, instituţia se află în negocieri cu Guvernul României pentru a primi o extindere de 172 de hectare la Jucu.

„În principal, locaţiile în Tetarom III s-au cam epuizat, iar cele care există pe suprafeţe mai mari vor trebui făcute mai mari, de aceea suntem în tratative cu Ministerul Educaţiei, cu Guvernul României, pentru a primi o extindere de 172 de hectare a Parcului Tetarom III de la Jucu. Avem o serie de investitori cu care suntem în negocieri, unele dintre ele sunt spre finalizare. Unul dintre investitori s-a oprit la o parcelă de 28 de hectare, suntem în faza finală, este un investitor major care va apela şi la ajutor de stat, deci practic se va întâlni după semnarea contractului cu Tetarom va apela şi la Guvernul României.”, a precizat Uioreanu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter