Economie

Judeţul Cluj se îndatorează cu 50 de milioane de euro pentru drumuri

Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a demarat procedura de accesare a unui credit bancar în valoare de 50 milioane de euro pentru reabilitarea a circa 500 kilometri de drumuri, lucrări estimate să înceapă în prima parte a anului viitor, a declarat miercuri preşedintele instituţiei, Alin Tişe.

În acest sens, au fost deja postate pe SEAP anunţurile, primul termen de depunere a ofertelor fiind cel din data de 8 august şi care vizează oferta pentru societatea care va asigura consultanţa. Ulterior acestei date va urma o perioadă de cinci zile pentru analiza ofertelor după care va fi declarat câştigătorul. Astfel, se preconizează ca, luând în calcul toate etapele legale, inclusiv cea a eventualelor contestaţii, creditul să poată fi contractat în toamna acestui an. Potrivit lui Tişe, obţinerea acestui credit va permite lucrări în profunzimea drumurilor, de la fundaţie, lucrări de reabilitare şi modernizare potrivit exigenţelor şi normativelor din domeniu.

"Până în data de 8 august se depun oferte pentru consultantul pe care îl vom angaja să facă toate formele de licitaţie necesare creditului. Am grăbit termenele şi sper ca în luna septembrie să scoatem creditul la licitaţie, astfel încât în toamnă să avem obţinut creditul. Cu cele 50 de milioane de euro vor fi executate lucrări de investiţii în drumuri, lucrări în profunzime, unde ar trebui făcută infrastructura de la zero, cu fundaţie şi asfalt. Estimez că ar putea fi cuprinşi pentru aceste lucrări circa 500 de kilometri de drumuri judeţene, iar lucrările vor începe anul viitor", a spus Alin Tişe, într-o conferinţă de presă.


El a explicat că, în ultima perioadă, referitor la investiţii, pentru CJ Cluj au constituit o prioritate Aeroportul Internaţional "Avram Iancu" şi dezvoltarea parcurilor industriale, drumurile fiind trecute în plan secund. Tişe a precizat că în Cluj există o reţea de circa 1.200 de kilometri de drumuri judeţene.

“În ceea ce priveşte execuţia efectivă a acestor lucrări de modernizare, în situaţia în care se va reuşi deblocarea situaţiei şi rezolvarea litigiului existent în prezent, aceasta va reveni celor două asocieri cu care au fost semnate în trecut acorduri cadru care sunt în vigoare, fiind doar suspendate. De altfel, în acest sens, al soluţionării disputelor existente, Voi acea o întâlnire cu reprezentanţii firmei KIAT în cursul zile de vineri, 5 august”, a mai spus Tişe.


Potrivit lui Tişe, Consiliul Judeţean Cluj derulează în prezent lucrări de întreţinere pe 450 de km de drumuri judeţene.

“În ceea ce priveşte situaţia drumurile judeţene, în momentul de faţă se lucrează concomitent pe nu mai puţin de 14 drumuri care au fost apreciate de către specialişti ca fiind cele mai degradate şi care prezintă o importanţă ridicată pentru traficul rutier din judeţ. În ceea ce priveşte ordinea începerii lucrărilor pe aceste sectoare, ea a fost determinată strict de un criteriu obiectiv, respectiv ordinea în care s-au finalizat de către specialişti analizele în teren, respectiv măsurătorile şi evaluările referitoare la lucrările necesare. Lungimea totală a sectoarelor de drumuri judeţene pe care se fac lucrări de întreţinere curentă în momentul de faţă este de nu mai puţin de 450 de km, lucrările constând, în principal, în plombări şi turnarea de covoare asfaltice cu o grosime de maxim 4 cm. În perioada imediat următoare va  fi dat ordinul de începere a lucrărilor pe alte opt noi drumuri judeţene care momentan se află în etapa de evaluare. În acelaşi timp, alături de aceste drumuri pe care se derulează lucrări de întreţinere, alţi circa 40 de km de drumuri fac obiectul unor lucrări de reabilitare şi modernizare prin turnare de covor asfaltic, două dintre acestea fiind finanţate prin PNDL iar alte cinci din fondurile proprii de investiţii ale Consiliului Judeţean Cluj”, a mai spus Tişe.


Ideea accesării unui credit pentru reabilitarea drumurilor judeţene nu este nouă, fostul preşedinte al CJ Cluj Mihai Seplecan arătându-şi disponibilitatea accesării unui credit în valoare de 120 de milioane de euro pentru asfaltarea tuturor drumurilor din judeţul Cluj. În 2005, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Marius Nicoară, a accesat un credit în valoare de 55,5 milioane de lei pentru reparația drumurilor județene. Creditul a fost luat pentru o perioadă de 10 ani.

Potrivit Consiliului Judeţean, în acest moment au demarat lucrări de întreţinere, modernizare pe următoarele tronsoane: Luna –Băişoara, Gilău – Mărişel, Gherla –Cămăraşu, Gherla – Nicula, Vultureni – Recea Cristur, Iclod – Aluniş, Viişoara – Frata – Mociu, Chinteni – Vultureni, Gârbău – Leghia, Unguraş – Valea Unguraşului, Băişoara – Buru, Băişoara – Muntele Băişorii.

abonare newsletter