Economie
Paștele Catolic a adus aprecierea leului
Lipsa investitorilor de pe marile piețe vestice, aceștia aflându-se în minivacanta prilejuită de sărbătorirea Paștelui Catolic, a permis aprecierea leului față de principalele valute.
Cursul euro a scăzut de la 4,6576 la 4,6548 lei. Transferurile s-au efectuat în culoarul 4,653 – 4,66 lei, după o deschidere la 4,655 lei. Cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,658 – 4,661 lei.
Dealerii bancari se așteaptă ca euro să depășească pragul de 4,7 lei, astfel că la casele de schimb bancare cotațiile de vânzare se mențin peste nivelul amintit, maximul de peste 4,73 lei fiind utilizat de cei de la BRD.
Media dolarului american a coborât de la 3,7775 la 3,7746 lei, cotațiile din piața locală fluctuând între 3,774 și 3,789 lei.
Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,175 și 1,176 franci/euro astfel că media a scăzut de la 3,9632 la 3,96 lei.
Piață monetară a fost, de asemenea, calmă. Indicii ROBOR nu au înregistrat modificări. Cel la trei luni a stagnat la 2,08%, cel la șase luni la 2,39%, iar cei la nouă și 12 luni la 2,47%, respectiv 2,52%.
Monedele din regiune erau stabile față de euro. Cea poloneză se tranzacție ra cotată la 4,209 – 4,212 zloți iar cea maghiară la 312,3 – 312,7 forinți.
Volatilitatea perechii euro/dolar era minimă, 1,2311 – 1,2352 dolari, tranzacțiile realizându-se doar pe piețele asiatice.
Ușoara apreciere a euro s-a datorat faptului că autoritățile de la Beijing au decis să pună în practică măsurile punitive față de 128 de produse americane, ca o contra-măsură la majorările de taxe și impozite la care a recurs Casa Albă.
După scăderea vineri seară la 6.852 dolari, indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg a urcat ieri la prânz la 7.057,82 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00