Economie

ANALIZĂ. Modificări mici ale cursului

Jumătatea săptămânii a fost una calmă pentru leu, modificările de curs fiind de mică dimensiune.

ANALIZĂ. Modificări mici ale cursului ANALIZĂ. Modificări mici ale cursului

Tranzacțiile de miercuri pe raportul euro/leu s-au realizat într-un culoar foarte îngust, 4,842 – 4846 lei, astfel că media a scăzut de la 4,8436 la 4,8425 lei.

Cursul dolarului american a urcat de la 4,4520 la 4,4590 lei, în timp ce lira sterlină a scăzut de la 5,5638 la 5,5378 lei.


Moneda elvețiană s-a apreciat ușor pe piețele internaționale la 1,054 – 1,057 franci/euro, ceea ce a făcut ca media să urce de la 4,5744 la 4,5833 lei.

Uncia de aur cobora pe piețele specializate spre pragul de 1.700 dolari, cotațiile fluctuând între 1.704 și 1.713 dolari. Aceasta a făcut ca prețul gramului de aur stabilit de BNR să scadă miercuri de la 244,6873 la 244,6201 lei.


Nivelul lichidității din piața monetară s-a stabilizat astfel că indicii ROBOR au cunoscut în ultimele săptămâni fluctuații minore ale valori lor.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, stagnează începând cu data de 16 aprilie la 2,50%, nivel care a mai fost atins la începutul lui mai 2018. Reamintim că în 20 martie, înainte de scăderea dobânzii-cheie a BNR de la 2,50 la 2,0%, indicele se situa la 3,24%


Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit miercuri la 2,58%, valoare care se mai înregistra în urmă cu doi ani, iar cel la 12 luni la 2,63%.

Monedele din regiune continuau procesul de depreciere față de euro care s-a manifestat la începutul săptămânii. Cea maghiară fluctua între 4,536 și 4,551 zloți iar cea maghiară se tranzacționa în culoarul 355,4 – 357,9 forinți.


În așteptarea declarațiilor care urmau să fie date de oficialii Rezervei Federale americane, la încheierea ședinței sale de politică monetară, care a început marți, evoluția perechii euro/dolar a fost stabilă. Cotațiile fluctuau în culoarul 1,0818 – 1,0874 dolari.

Bitcoin s-a menținut pe platformele specializate pe o pantă ascendentă unde a urcat miercuri la 8.000 – 8.200 dolari, față de circa 6.900 dolari în urmă cu o săptămână.


Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Analiză de Radu Georgescu

Ultimele Stiri
abonare newsletter