Economie
ANALIZA SĂPTĂMÂNALĂ. Euro s-a oprit la 4,84 lei
Monedele de la marginea zonei euro, inclusiv leul, au cunoscut deprecieri, cauzate de ieșirile de capital, care s-au înmulțit odată cu revenirea aversiunii față de risc.
ANALIZA SĂPTĂMÂNALĂ. Euro s-a oprit la 4,84 leiCursul euro a urcat de la 4,8295 lei, la debutul perioadei, la 4,8390 lei, în ședința de vineri, când tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,836 – 4,842 lei, cu închiderea la 4,84 lei.
Creșterea cererii comerciale și tendințele externe ar putea provoca depășirea maximului istoric de 4,8448 lei, atins acum două luni.
Un punct major pentru evoluția leului este data de 5 iunie, atunci când agenția Standard & Poor's va urma să anunțe eventualele modificări ale ratingului de țară. Luna trecută, Moody's și Fitch Ratings au menținut notele stabilite anterior, dar le-au trecut din teritoriu stabil în unul negativ.
Decizia S&P va fi influențată cu siguranță de surpriza oferită de economia României, care a crescut în primul trimestru cu 2,4%, comparativ cu aceeași periaodă din 2019. Față de ultimul trimestru al anului trecut creșterea a fost de 0,3%.
Media dolarului american a urcat de la 4,4578 la 4,4768 lei.
Moneda elvețiană a stagnat pe piețele internaționale în culoarul 1,051 – 1,053 franci/euro, iar cursul ei a urcat de la 4,5901 la 4,6018 lei, la circa jumătate de ban de maximul ei istoric.
Lipsa rezultatelor în cazul negocierilor dintre Bruxelles și Londra în privința acordului post-Brexit cât și căderea semnificativă a economiei britanice, au produs deprecierea lirei sterline față de alte monede importante. Pe acest fond cursul lirei sterline a scăzut de la 5,5163 lei, la începutu perioadei, la 5,4610 lei, vinerea trecută, mai jos cu peste 10 bani față de sfârșitul lui aprilie.
Uncia de aur a crescut vineri la 1.731 – 1.750 dolari, de la 1.695 – 1.709 dolari, la începutul săptămânii a făcut ca prețul gramului de aur să urce de la 243,9362 la 249,8083 lei, foarte aproape de maximul istoric de 249,9219 lei atins în 24 aprilie.
La sfârșitul perioadei, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 2,45 la 2,44%, nivel care nu a mai fost atins începând cu 25 aprilie 2018.
Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 2,54%, minim al ultimilor doi ani. Indicele la 12 luni s-a oprit la 2,60%.
Perechea euro/dolar s-a mișcat în funcție de datele economice care veneau de pe cele două maluri ale Atlanticului.
Euro a încheiat săptămâna în culoarul 1,0789 – 1,0850 dolari, cu ultimele tranzacții din SUA realizate la 1,0820 dolari. Aprecierea a apărut după publicarea datelor privind vânzările cu amănuntul din SUA care au scăzut în aprilie cu 16,4%, lună în care producția industrială s-a contractat cu 11,2%.
Joi, bitcoin s-a apropiat de pragul de 10.000 dolari, dar a încheiat săptămâna la 9.300 – 9.700 dolari.
Analiza cuprinde perioada 11 – 15 mai
de Radu Georgescu