Educație

100 de ani de la înfiinţarea universităţii româneşti din Cluj. UBB țintește recunoaștere internațională după modelul Harvard

La 100 de ani de la înfiinţarea universităţii româneşti din Cluj, care va fi aniversată în 2019, UBB ţinteşte să fie recunoscută la nivel internaţional drept o instituţie academică de tip world class, având ca model instituţii de învăţământ superior precum Harvard.

Prorectorul responsabil cu cercetarea al Universităţii Babeş-Bolyai, Daniel David, a declarat luni, în cadrul unei ceremonii de premiere a celor mai bune cadre didactice şi cercetători din acest an, că, prin asumarea acestei ştachete, UBB nu doar că încearcă să îşi consolideze poziţia de cea mai bună universitate din România, dar continuă tradiţia începută acum sute de ani la Cluj.

"În 2019 UBB împlineşte 100 de ani. Pentru noi este foarte important să vedem cum stăm, ţinând cont de tradiţia pe care am avut-o, fiindcă universitatea românească, la 1919, era o universitate cu respiraţie internaţională. Universitatea maghiară din 1872 era o universitate gândită să aibă respiraţie europeană. Universitatea din sec XVIII, pe linie germană, era o universitate bine ancorată în mişcarea europeană, Colegiul iezuit era, la vremea lui, bine ancorat european şi atunci întrebarea este cum stăm, astăzi, la UBB", a precizat Daniel David, amintind de cele mai recente clasamente în care a fost inclusă universitatea.


UBB a trecut recent şi printr-un audit QS Stars, în urma căruia a fost clasificată ca universitate de patru stele. Potrivit lui David, auditul prevede un clasament care acordă de la 1 la 5 stele, în care o stea înseamnă universitate locală, două stele - regională, trei stele - naţională cu impact internaţional, patru stele - o universitate internaţională, iar cinci stele - universitate de tip world class.

"În acest moment, UBB are 4 stele, asta înseamnă o universitate internaţională cu excelenţă în cercetare şi predare. (...) Această universitate, şi prin tradiţia pe care a avut, s-a definit ca o universitate world class, adică pune accent pe toate cele trei componente - predare, cercetare, relaţia cu societatea. Este foarte imortant pentru noi să ţinem acest profil. Foarte multe universităţi care aveau pretenţii în România, văzând că nu reuşesc să meargă pe linia world class au început să ia bucăţele din world class. Unele spun că vor să fie antreprenoriale sau sociale, civice. Fiecare ia câte o bucăţică. Noi, în acest moment, putem să fim o universitate world class, pentru că o astfel de universitate este şi antreprenorială. Cine este mai antreprenorial decât Harvard este şi o universitate socială şi civică - uitaţi-vă ce implicare socială şi civică are Harvard şi alte universităţi world class. Are excelenţă în predare şi are în acelaşi timp excelenţă în cercetare", a spus Daniel David.


În prezent, UBB finanţează cercetarea din granturi FDI (Fondul de Dezvoltare Instituţională), precum şi resurse interne ale universităţii.

În cadrul unei ceremonii, rectorul Ioan-Aurel Pop şi Daniel David au acordat, luni, premii celor mai buni profesori şi cercetători din acest an.


"Cu atât cred că putem să fim mai recunoscători, noi cei din conducerea universităţii, vouă, pentru că faceţi eforturi să menţinem acest profil world class, să mergem în această direcţie, în condiţiile în care finanţarea la nivel naţional nu ne ajută absolut deloc. Nu mai vorbesc de componentele legislative, dar partea de finanţare nu ne ajută deloc", a mai spus David.

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) ocupă, pentru al treilea an consecutiv, primul loc în Metarankingul Universitar realizat de asociaţia Ad Astra a Cercetătorilor Români, clasament care stabileşte ierarhia universităţilor din România în funcţie de performanţele individuale din topurile internaţionale ale instituţiilor de învăţământ superior.

Ultimele Stiri
abonare newsletter